Departamentul Politici pentru Relația cu Românii de Pretutindeni (DPRRP) din cadrul Ministerului Afacerilor Externe a anunţat deschiderea unei noi sesiuni de finanțări nerambursabile – cu proceduri simplificate – pentru programele, proiectele și acțiunile care sprijină comunitățile românești de peste granițe.
Cererile de finanțare pot fi primite până la data de 1 decembrie 2016.
Condiţiile de eligibilitate sunt:
– să fii persoană fizică sau juridică legal constituită în străinătate sau din România, să reprezinţi o asociaţie, fundaţie, organizaţie sau instituţie;
– să fii cetăţean român sau să aparţii de filonul cultural românesc şi să îţi asumi identitatea culturală română (şi să semnezi în acest sens, declaraţia pe proprie răspundere – care poate fi descărcată de aici: http://www.dprp.gov.ro/finantare/);
– să ai o idee de program, proiect sau acţiune în sprijinul românilor de pretutindeni.
Pentru a beneficia de finanţare nerambursabilă, solicitantul trebuie să contribuie cu 10% din valoarea totală a proiectului (aceasta poate reprezenta, de exemplu, echivalentul chiriei pentru un spaţiu propriu, pus la dispoziţie gratuit pentru activităţile propuse, sau munca depusă pentru realizarea proiectului).
Documentele care trebuie să însoţească Cererea de Finanţare se regăsesc în Ghidul Solicitantului (anexat sau aici: http://www.dprp.gov.ro/wp-content/uploads/2016/10/ghid_beneficiar-1.pdf).
Pentru a aplica, trebuie completate următoarele documente ce pot fi descărcate de aici: http://www.dprp.gov.ro/finantare/.
Cererea de finanţare trebuie trimisă până la data de 1 decembrie 2016:
– online, la: dprrp@mae.ro
– prin poştă, la adresa: MAE/DPRRP, Bld. Primăverii, nr. 22, sector 1, cod Postal 011972, București, România.
DPRRP a realizat şi un Ghid al beneficiarului interactiv ce poate fi vizualizat aici: https://www.facebook.com/dprrpromania/videos/720907808064722/
Mai multe detalii pe site-ul DPRRP: http://www.dprp.gov.ro/departamentul-politici-pentru-relatia-cu-romanii-de-pretutindeni-lanseaza-o-noua-sesiune-de-finantare-dupa-reguli-simplificate/