Bogdan Adrian
Nu încetez niciodată să mă minunez de românii din Italia. Sunt unul dintre ei. Dar în 16 ani de Italia nu am reușit încă să înțeleg principiul de bază după care se conduc și sentimentele pe care le încearcă.
Ani la rînd am fost uimit de vehemența care i-a caracterizat când a fost vorba despre țara lor. Au făcut un brand din mândria de a fi român, au reușit să creeze un centru gravitațional din această mândrie. Un centru gravitațional ce a fost la baza oricărei idei politice sau sociale pe care au avut-o în comunitate, în grup sau individual.
Ultimului român ajuns zilier în Calabria sau oricărei „badante” uitată de Dumnezeu prin vreo localitate necunoscută din Sicilia, îi bate inima cu 200 la oră când vine vorba despre un român de succes oarecare. De parcă ar fi contribuit cumva la reușita acestuia.
Cu cât încasează mai mult rasism românii din Italia, cu atât mai patrioţi devin. Tot mai multe șuturi în acel loc primesc, cu atât mai mult își iubesc țara lăsată undeva în urmă şi de unde au plecat fără să se uite înapoi. Nu au plecat de bine, cu siguranţă. Dar ei continuă să-și iubească țara.
Sondaj surpriză: Românii din Italia votează cu dreapta și o iubesc pe Giorgia Meloni!
Partidele politice italiene de dreapta şi-au construit norocul electoral pe pielea lor? Mulți români îi iubesc și pe cei care îi arată cu degetul ca pe o pacoste. Am văzut un studiu, românii votează dreapta şi o iubesc pe Giorgia Meloni! Alţii îl iubesc pe Salvini, alţii Forza Italia.
Probabil, îmi explic eu, este vorba despre „efectul Miorița”, pe care îl au scris în sânge de mii de ani. Oaia năzdrăvană (presa!) ne anunţă că cineva (dreapta) ne vorbeşte de rău și vrea să ne facă felul, iar românii, în loc să se revolte, dau indicaţii despre cum să fie îngropaţi (în dosul stânii!).
Am încetat de mult să mai îmi pun întrebări despre care ar putea fi mecanismul ce stă în spatele acestui comportament al românilor din Italia. L-am acceptat așa cum se acceptă un lucru dat și împotriva căruia nu poți să mai faci nimic.
Dar din când când, mă găsesc pus din nou în fața unor noi demonstrații al acestui mod de a fi original românesc. Și ca de fiecare dată, rămân cu gura căscată.
Gazeta Românească a publicat câteva articole despre români din Italia care se comportă foarte rău. De la „badanta” care își bate joc de bătrâna pe care trebuie să o îngrijească, la cei doi vagabonzi ce jignesc trecătorii pe stradă la Milano sau fapte penale grave comise de conaţionali.
„F… mormântul ei să-i f…”, cum se poartă o „badante” româncă din Calabria cu bătrâna asistată
NERUŞINARE MAXIMĂ în Italia: iată cum doi huligani îi înjură pe italieni în limba română
Nimic deosebit, orice țară are uscăturile ei şi Italia nu este nicidecum exclusă. Dar românii care citesc Gazeta și care se presupune că sunt cu o idee mai integrați sau cel puțin mai dezghețați decât ceilalți (chiar și numai pentru faptul că au acces la informație) au răbufnit, criticînd ziarul si intrebând ce fel de jurnalism este acesta? De ce Gazeta dă spațiu la astfel de români care ne fac de râs prin lume?
De parcă faptul că ne facem de râs ar fi prima noastră problemă ca nație!
Am căscat din nou gura în fața acestui mod de comportament, înţelegând cât de limitați intelectual sunt mulți dintre ei.
Cum nu reușesc sa înțeleagă nuanțele, negative sau pozitive, ale faptului că apartenența la un popor anume sunt nenumarate. Orice popor are părți bune si părți rele, dar în cazul românilor, vai de cel care le arată şi părţile rele.
Cele rele trebuie să rămână ascunse așa cum struțul își bagă capul în țărână când vine furtuna. De nu, ce ne facem cu mândria de a fi român în Italia?
