În ultimii ani, în luna octombrie, am fost la Acqualagna, în provincia Pesaro, o localitate de munte, situată la circa 50 de kilometri de malul Adriaticii. O așezare mică, înconjurată de peisaje pitorești care pastrează arhitectura veche și unde, încă, se mai obisnuiește să se stea în fața porții, pe scaun, la o bârfă.
Motivul vizitei însă nu a fost admirarea peisajului sau observarea localnicilor, ci cu totul altul. Acqualagna este considerată capitala unei ciuperci: tartufo (sau trufa). Pentru cine nu stie, tartufo arată ca un tubercul, crește sub pământ și se găseste în mai multe varietăți: alb, negru, de vară, de iarnă. Se poate recolta doar cu ajutorul câinilor special dresați iar locul cel mai prielnic unde se dezvoltă, e în jurul rădăcinilor de stejar, plop, tei și în general al foioaselor.
Are o aromă particulară, ceea ce l-a și făcut renumit. Ajunge să coste (tartufo alb) până la 4000 de euro kilogramul și se găseste la loc de cinste în meniurile marilor restaurante din toată lumea.
La noi în țară tartufo alb nu a fost semnalat, datorită lipsei din meniurile românești a acestei delicatese deși clima și mediul de creștere sunt asemănătoare Italiei. În plus, toate varietățile de ciuperci de suprafață se găsesc în ambele țări. În ultimii ani însă, recoltarea trufei a luat amploare, dar cantitățile sunt încă foarte mici și doar foarte puține restaurante gătesc rețete cu trufe.
Dar să ne întoarcem la Acqualagna… Ce m-a impresionat foarte tare a fost organizarea și interesul pe care localnicii l-au implementat în toata lumea față de localitatea lor. Am rămas uimit sa constat că, deși localitatea este oarecum izolată și nu are edificii istorice, sunt nelipsite grupurile de japonezi, americani sau nemți care veniseră de la mii de kilometri distanță pentru a vedea, cumpăra sau mânca din aceasta minune gastronomică.
Cozi la standurile de vânzare și la standurile gastronomice. Pentru că în afară de vânzătorii de tartufo, erau prezenți producători locali care vindeau brânzeturi, salamuri și chiar dulciuri cu aroma de …tartufo. Chiar și vinurile erau din cele care se pretau cel mai bine cu aroma de tartufo prezentă în diferitele specialitati…impresionant!
O demonstrație despre cum trebuie pus în evidență un produs, care în final ajută, alături de alte inițiative asemănătoare la imaginea Italiei în lume. Mai adaug că există chiar și o bursă, unde se vând cele mai reușite exemplare iar prețul unuia poate ajunge chiar la câteva zeci de mii de euro.
Ok, tartufo, alb mai ales, nu există în România sau este foarte puțin deși eu aș avea curaj să afirm că țara noastră e din acest punct de vedere, încă un teritoriu neexplorat. Dar și noi avem pădurile imense în care cresc ciuperci, fructe și tot felul de bunătățuri gastronomice. Dar nu se chinuie nimeni să organizeze o manifestare asemănătoare pentru hribul românesc, de exemplu. Care e la fel de apreciat în toata lumea și care se găsește din plin pe la noi.
Eu îmi aduc cu placere aminte de copilarie, când umblam prin padurile Obcinei Mestecanișului si ma întorceam cu sacoșele pline de ciuperci sau cu sticlele pline de afine, mure sau zmeură. Ce vremuri…
Cine dorește, poate vizita acest minunat festival și în acest an…pentru informații, citiți pagina oficială.
Andi Rădiu
