Sharon Stone şi Andy Garcia vor filma pentru pelicula "What About Love" în România, de la sfârşitul lunii iulie, urmând să viziteze nordul Argeşului, pentru filmări pe Transfăgărăşan, în zona localităţii Arefu, recunoscută pentru frumuseţea peisajului.
După ce Nicolas Cage a filmat în România pentru "Ghost Rider 2", un alt film aduce în nordul Argeşului actori de marcă, filmările pentru "What About Love", în regia lui Klaus Menzel, urmând a începe la sfârşitul lunii iulie. Din distribuţie fac parte, printre alţii, Sharon Stone şi Andy Garcia, iar localnicii aşteaptă cu nerăbdare să o vadă pe diva care a făcut furori după scenele fierbinţi din "Instict primar/ Basic instinct". Sharon Stone se va afla pentru prima dată în România, în timp ce ce Andy Garcia va fi la a doua experienţă, după "Modigliani".
Echipa de filmare ajunge şi la Bucureşti
Unele scene din "What About Love" vor fi turnate la Bucureşti, în Centrul Vechi, dar cele care vor reprezenta apogeul peliculei vor fi filmate pe Transfăgărăşan, în zona localităţii argeşene Arefu, recunoscută pentru frumuseţea peisajului. "Este o zonă superbă şi o aşteptăm cu mare interes pe Sharon Stone, avem cetatea Poenari, avem barajul Vidraru, este Transfăgăraşanul, totul este binecuvântat de Dumnezeu, iar noi ştim să fim gazde minunate, ospitaliere, am mai demonstrat", a declarat primarul comunei argeşene Arefu, Gheorghe Stoican.
Mâncare tradiţională pentru americani
Toată echipa, în frunte cu Sharon Stone, este aşteptată la pensiunile din zonă cu bucate tradiţionale. "Avem mămăligă, brânză de burduf, pastramă, mici, suntem pregătiţi pentru orice petrecere şi oricare pretenţie, asigurăm distracţie garantat, dar şi linişte şi discreţie, aşa cum oaspeţii noştri o cer", a declarat Costel Obrocea, reprezentantul unei pensiuni. După România, se va filma în Spania, pelicula spunând povestea a doi tineri – o americancă şi un spaniol – care călătoresc prin Europa, dorind să facă un film despre dragoste. Sharon Stone şi Andy Garcia îi interpretează pe părinţii fetei în filmul "What About Love".
Români alături de actorii de la Hollywood
Actriţa Maia Morgenstern va ajuca alături de Sharon Stone şi Andy Garcia. Din distribuţie vor mai face parte şi alţi actori români, dar Maia Morgenstern va avea rolul cel mai semnificativ. Casa de producţie Castel Film, cea care este partenerul producătorilor în România, derulează un proces de casting pentru selectarea actorilor români pentru aproximativ 10 roluri în film, dintre care două cel puţin sunt dintre cele importante. Cei mai mulţi dintre cei angajaţi în producţie vor fi români.
Filme celebre turnate în România
În ultimii ani, filmul românesc a început treptat să iasă din anonimat, la fel cum au început să fie luate cu asalt şi plaiurile mioritice. Peisajele din România sunt pe placul cineaştilor de la Hollywood, care decit să filmeze producţii de mare succes în zone cheie ale ţării noastre. Câteva esemple sunt: Cold Mountain, The Brothers Bloom, Transporter 3, Borat, Blood and Chocolate, Princess of Thieves, Hellraiser: Deader, Pulse, Catacombs, Modigliani, Gadjo Dilo, Youth Without Youth şi Ghost Rider 2.
“Cold Mountain” – a fost filmul care a reuşit cel mai bine să evidenţieze România în ochii cineaştilor în căutare de noi locaţii de filmare cât mai spectaculoase. Timp de cinci luni, Nicole Kidman, Jude Law, Renee Zellweger şi regretatul regizor Anthony Minghella au poposit la noi în ţară pentru a filma o impresionantă poveste de dragoste şi război, a carei acţiune este expusă ca şi cum ar avea loc în America anilor 1860. De fapt, satul Potigraf din judeţul Prahova şi oraşul Râşnov din judeţul Braşov au servit drept platouri de filmare. Rezultatul avea să-i aducă filmului 7 nominalizări la Oscar.
“The Brothers Bloom” – este un film care a adus actori de marcă în România. Adrien Brody, Rachel Weisz şi Mark Ruffalo s-au plimbat pe străzile din Constanţa, au mers cu vaporul pe apele Mării Negre şi au filmat şi la castelul Peleş din Sinaia, pe care l-au şi aruncat în aer. Rezultatul a fost un film antrenant cu final neaşteptat şi o imagine a României destul de bună.
“Transporter 3” – după ce primele două filme din seria Transporter l-au surprins pe Jason Statham departe de România, în Transporter 3 a venit momentul ca maşina lui Statham să oprească şi la o benzinărie Petrom. Astfel, şi România a avut parte de puţină acţiune.