Numărul turiştilor străini care au vizitat România anul acesta a înregistrat o creştere cu 12%, dar datele nu sunt consolidate, a declarat, joi, secretarul de stat în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Eugen Curteanu, la deschiderea celei de-a XXVI- a ediţii a Târgului de Turism al României, de la Romexpo.
Cele mai mari creşteri au fost înregistrate de turiştii români, care, conform INS, au călătorit mai mult anul acesta în ţară faţă de anul trecut. "Vorbim despre o creştere de 16% la capitolul sosiri în unităţi de cazare ale turiştilor români în primele opt luni ale anului 2011, faţă de perioada similară a lui 2010, şi de o creştere cu 24% la înnoptări ale turiştilor români în luna august 2011, faţă de aceeaşi lună din 2010", a precizat acesta.
Viitorul turismulşui românesc: balnear, rural, ecologic şi agroturism
La rândul său, secretarul de stat în Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, Tanczos Barna, a arătat că instituţia pe care o reprezintă sprijină, prin administrarea fondurilor europene, turismul rural, turismul ecologic şi agroturismul, care sunt elemente ce completează strategia de dezvoltare turistică a Ministerului Turismului. "Cred că este pentru prima dată după ani de zile sau zeci de ani când Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului are o strategie completă de promovare şi dezvoltare a turismului. Nu mai vorbim doar despre turismul la Marea Neagră, vorbim despre turismul cultural, turismul din România care nu priveşte doar o singură parte a ţării. Transilvania este un loc extrem de interesant. Cred sincer că putem oferi mult mai mult decât am oferit până acum, avem un potenţial uriaş în ceea ce priveşte turismul balnear. De exemplu, în judeţul Harghita, avem câteva staţiuni turistice cu renume internaţional care trebuie dezvoltate şi aduse la nivelul la care ani de zile sau decenii întregi s-au situat pe piaţa internaţională a turismului, ca de exemplu Borsec şi Tuşnad", a mai spus Tanczos Barna.
Târgul de Turism al României se desfăşoară în perioada 3 – 6 noiembrie la Romexpo şi reuneşte peste 110 participanţi din 19 ţări, precum Argentina, Austria, Brazilia, Cuba, Bulgaria, Chile, India, Venezuela, Mexic, Japonia, Peru, Republica Moldova, Uruguay etc.
Sursă: Agerpres