in

Peste un milion de turişti şi-au petrecut vacanţele în România, în iulie 2012

Peste un milion de turişti şi-au petrecut vacanţele în România, în luna iulie 2012, conform datelor comunicate de Institutul Naţional de Statistică (INS), nivelul fiind cel mai ridicat faţă de lunile similare din ultimii şase ani, informează Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), printr-un comunicat remis, marţi, AGERPRES.

'Am speranţa că nu este doar o întâmplare datorată perioadei de criză prin care trecem cu toţii. Cred că este deosebit de important să susţinem această tendinţă prin programe de dezvoltare complexe şi să promovăm inclusiv destinaţiile montane şi urbane, care pot să ofere satisfacţii turiştilor români şi străini. Primul pas pe care îmi doresc să-l fac este să identificăm, împreună cu cei implicaţi direct în industria turismului, demersurile necesare care să susţină dezvoltarea reală a turismului în România. Şi subliniez că aceste demersuri înseamnă, în primul rând, creşterea calităţii serviciilor oferite turiştilor. Este o etapă firească', a declarat secretarul de stat pentru turism în Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului, Cristian Bărhălescu.

Creşterea faţă de luna iulie 2011, la capitolul sosiri în structuri de primire turistică, este de 13% pe segmentul de turişti străini şi de 12,5% pe segmentul de turişti români. Trendul este crescător şi pentru intervalul ianuarie-iulie 2012, raportat la perioada similară din 2011, procentele fiind de 12,4%, pentru turiştii străini înregistraţi în unităţile turistice româneşti, respectiv de 12,7% pentru turiştii români.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

VIDEO: Petrecere românească în toiul nopţii, întreruptă de poliţişti

Reforma cetăţeniei, amânată la nesfârşit de parlamentarii italieni