6 133 507 de ducaţi a fost costul construirii sale (un ducat echivala cu plata unei cine), 22 de ani necesari pentru clădire, un secol pentru aspectul actual, 1220 de camere, o grădină, patrimoniu Unesco, ce se întinde pe 120 de hectare. Aceasta e descrierea sumară a locuinţei unor mari regi, ce au vrut să arate întregii lumi supremaţia lor. Astăzi, Ruxandra Drăgoescu vă prezintă Palatul Regal din Caserta.
Carol I de Bourbon, strănepot al Regelui Soare, îşi doreşte o reşedintă care să rivalizeze cu Versailles, aproape de Napoli şi care în acelasi timp să fie departe de mare, deci să ofere mai multă siguranță în cazul unui atac. Il convoacă pe arhitectul Vanvitelli, cu ajutorul căruia este pusă prima piatră a palatului în 1742.
Primul impact vizual atunci când te aproprii de ”reggia” este acela al imensității sale. Traversezi o serie de poteci în zig zag şi ajungi în sfârşit în fața unei galerii sub forma unei arcade cu mai multe intrânduri. La dreapta, vezi o serie de scări monumentale. În față, vezi o priveliște cu cascade, statui, fântâni.
Efectul este acela din filmele de “capă Și spadă” . Parcă îi vezi pe cei trei muşchetari făcându-şi apariția. Nu reuşeşti să conştientizezi frumusețea parcului şi decizi să intri în palat, alegând să o iei la dreapta pe scări. La sfârşitul scărilor te întâmpină pe ambele părti doi lei sculptați în marmură, care simbolizează puterea stăpânilor casei. Imposibil de descris cele 1220 de camere. Rămâi impresionat de operele de artă, de bogăția evidentă, de eleganța detaliilor.
Amintesc doar câteva camere: sala tronului, unde se decidea soarta unui întreg regat, lungă circa 15 m şi lată circa 40 m, aurită, apartamentele regale Și băile private. Ai senzația că profanezi un loc sacru când intri în baia reginei. Nimeni nu o putea vedea dezbrăcându-se, chiar şi statuile care decorează baia au ochii închiȘi. Însă regina printr-un sistem ingenios de oglinzi, putea spiona atât pe curteni cât şi pe rege întorcându-se de la amante. Un detaliu interesant pentru noi românii: Carolina era austriacă şi provenea din aceeaşi familie regală-dinastia de Hasburg, ce a domnit şi la noi.
”Capella palatina”(capela palatului) este o bijuterie arhitectonică. Lesne de înteles de ce: marmura folosită provine atât din toate părțile Italiei şi chiar de la Carrara, cât şi din Palazzo Farnese, de la Roma, marmură antică şi africană. Pinacoteca, ce se vizitează intrând prin una dintre cele patru curți interioare, este ca o mărturie a secolelor trecute: tablouri înfățişând porturile de atunci ale Italiei, vestimentația şi obiceiurile de epocă. Nu poți să negi interesul pe care ți-l stârnesc portretele regilor, nobililor, curtenilor din acele vremuri.Nu poți să nu fii curios să vezi cum arătau cei puternici de pe timpuri.
Sunt de menționat și muzeul și teatrul de curte. Iubitorul de artă iese tulburat, mii de ganduri îi trec prin cap: se gândeşte la măreția vremurilor trecute şi la decadența de acum. Regretă marii artişti ce acum nu mai sunt, se întreabă la ce e bun progresul, dacă mesteşugurile au dispărut şi la maşinile care nu vor putea depăşi niciodată omul. Și în timp ce face aceste considerații, intră în grădină, ignorând că va mai rămâne înca o dată gură cască.
Leitmotivul este apa: 3 km de fântâni , cu apa ce se scurge dintr-o fântână în alta, până când se ajunge la o serie de sculpturi ale divinităților romane şi la o cascadă ce pare că ia naştere printre arbori. Dar e doar o iluzie optică. Vanvitelli realizează apeductul “Carolino” care aduce apa de la 80 de km depărtare. Geometrie, rigurozitate, ordine.
Toate aceste sinonime ce caracterizează parcul principal, nu mai sunt valabile pentru Grădina Englezească, realizată la dorința reginei Carolina. 25 de hectare de natură sălbatică,vegetație exotică provenind din Noua Zeelanda şi Australia: stejari seculari, magnolii, eucalipt,camelii, arbore de camfor,orhidee. Inima grădinii este dată de statuia zeiței Venus ce ce scaldă. Tot în această grădină se găseşte “Criptoportico”: o construcție cu statui recuperate din săpăturile de la Pompei și Herculane. Suntem exact în perioada în care cele două oraşe îngropate de lava Vesuviului au fost descoperi.
“E un vis, sau e o realitate”? te întrebi, făcând drumul de întoarcere. Dacă nu ai vedea barul modern, nu ai plăti 12 euro intrarea şi 10 euro pentru a face turul grădinii în trăsură, nu ai vedea africanii ce îşi vând gablonzurile iar napoletanii ce vând ghidurile turistice (abuziv, ca și africanii), ai putea crede ca eşti în epoca marilor regi ai acestei minunate părți a Italiei
Ruxandra Drăgoescu
