Dacă cineva mi-ar cere să definesc oraşul Lecce folosind o figură de stil, aş răspunde fără să ezit, o rochie din brocart. O rochie care pică greu, care face valuri, țesută cu fir de aur , cu falduri şi înflorituri. Un abuz de înflorituri, al căror efect nu este unul excesiv, ci din contr㸠este de-a dreptul încântățor. Un centru modern cu clădiri frumoase, un semafor, două semafoare, un alt semafor. Un bulevard central, ce poate fi asemănător cu orice alt bulevard european, cu arbori de o parte şi de alta şi două trotoare largi. O stradă , însă, paralelă, cu vile de nobili, construite în stil arab, te face să fii sigur că Lecce va avea influențele arabe din Puglia, construcții albe şi pătrate, dantelate. Iți dai seama de cât de departe eşti de adevăr.
Caracteristica principală în acest oraş este barocul. Un tip de baroc unic în lume, acesta este secretul oraşului. Barocul “leccese”, cum este el numit, a înflorit în secolele XVI-XVIII, dar ceea ce impresionează atât turiştii cât şi cunoscătorii de artă este faptul că stilul baroc în acest oraş nu este dat de structura clădirilor, el se datorează bogăției ornamentației construcțiilor. Toate construcțiile sunt sculptate iar culoarea albă este culoarea regină. Nu este o întâmplare. Dacă la Napoli, capitala regatului în acel moment se folosea ca materie primă marmura şi piatra dură, la Lecce, materia folosită era un anumit tip de piatră, prezentă din abundență la Lecce, şi anume, piatra “leccese”.
Stilul baroc se referă la acel curent artistic european, denumit mai târziu baroc, generat în Italia la sfârșitul anilor 1600, devenit predominant în secolele al XVII-lea și al XVIII-lea, dar a cărui extensie maximă a fost de aproximativ 300 de ani, durând între anii 1600 și până în preajma începutului secolului XX. Stilul baroc a fost purtat și răspândit din Europa înspre imperiile coloniale ale Spaniei, Portugaliei, Franței și Angliei și, respectiv, în mai mică măsură, ale Olandei și Germaniei, peste tot în lume unde acestea au fondat colonii.
Eu invidiez un lucru în Italia, țară săracă în materii prime: faptul că locuitorii unei zone folosesc pâna la refuz fructele solului şi subsolului, le creeaza şi le recreează în mii de forme, fiind în stare să valorifice mai mult decât noi, românii, care avem sol fertil şi “munții noştri aur poartă.” Albă¸calcaroasă, uşor de sculptat, piatra leccese a permis ca o mică armată de sculptori să decoreze toate fațadele clădirilor. Piatra se înmuia cu lapte şi putea fi modelată uneori chiar şi cu mâinile goale. Aşa au ieşit, din mâna sau din dalta meşterilor; heruvimi şi serafimi, coşuri cu flori, lei fioroşi, dragoni, sirene, scoici şi ciorchini de struguri. Dar şi coloane, rozete, cariatide şi frontoane. Epoca de aur a oraşului este perioada când acesta făcea parte din Regatul celor două Sicilii, dar romanii, la rândul lor, şi-au pus amprenta.
In superba piață Sant Oronzo au fost descoperite, la începutul secolului XX, vestigiile unui anfiteatru roman. Sunt vizibile şi acum scaunele din piatră unde stăteau cei aproximativ 25.000 de spectatori, arena este ovală şi dacă te opreşti să priveşti, parcă auzi strigătele spectatorilor. Aceeaşi senzație o poți avea şi dacă admiri teatrul roman, unde pe vremea lui Augustus, spectatorii se delectau cu tragedii sau comedii. Piazza Sant’Oronzo este locul ideal pentru a savura un bun espresso. In timpul în care îți bei cafeaua intr-un elegant bar cu scaunele afar㸠poți admira clădirea municipiului, anfiteatrul roman sau poți vedea obeliscul donat de oraşul Brescia ce are în vârf o statuie ce întruchipează sfântul protector al oraşul, sfântul Oronzo.
Piazza Duomo este recomandabil a fi vizitată seara, pentru că luminile artificiale creează un efect feeric în contact cu fațadele sculptate. Basilica di Santa Croce este bijuteria oraşului. Este cea mai frumoasă clădire din oraş. Ca în orice oraş italian care se respectă, nu putea lipsi din peisaj un castel. Acesta datează din secolul al XIV lea şi se gaseşte în plin centrul oraşului. Locuitorii din Lecce sunt primitori şi obişnuiți cu turiştii. Aceştia pot vizita, vorbi în limba engleză cu localnicii ( în piața Sant Oronzo era pus un afiş potrivit căruia angajații barului vorbeau engleza), pot căsca gura prin magazine şi pot alege un meniu turistic într-un din restaurantele din centru, pentru suma modică de 12-16 euro. Recomand pasta făcută în casă cu hamsii proaspete şi roşii. Delicioasă!
Ruxandra Drăgoescu
