Menu
in

Forbes: Castelul Bran, cea mai scumpă proprietate din Europa

Într-un clasament al celor mai scumpe proprietăţi, întocmit de Forbes, Castelul Bran, evaluat la 140 de milioane de dolari, ocupă primul loc la nivel european, fiind pe poziţia secundă la nivel mondial, scrie Jurnalul.ro.

Castelul Bran este devansat doar de o proprietate evaluată la 165 de milioane de dolari, aflată în Beverly Hills, construită în 1926 şi care a servit drept platou de filmare pentru celebra trilogie Naşul.

Pe locul trei se află o proprietate deţinută de prinţul saudit Bindar bin Sultan în celebra staţiune de schi Aspen (Colorado), evaluată la 135n de milioane de dolari.

Revendicat de descendenţi ai Casei de Habsburg, Castelul Bran şi domeniul aferent au intrat în posesia acestora în 2006, fiind însă administrate în continuare de către statul român încă trei ani. Înaintea retrocedării, toate colecţiile care aparţineau statului au fost mutate de la Castelul Bran la Vama Medievală, noii proprietari remobilând castelul cu obiecte din colecţia personală.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version