Lumea e plină de locuri minunate şi spectaculoase. Există însă şi numeroase destinaţii controversate, care pot reprezenta atracţii interesante pentru turişti. Site-ul de turism tuktuk.ro prezintă unele dintre cele mai scandaloase şi încărcate de istorie locuri în care poţi ajunge.
4. Memorialul Atomic Bomb Dome, Hiroshima, Japonia. Hiroshima a fost locul unde a căzut o bombă atomică americană în timpul celui de-al doilea Război Mondial, lăsând în urmă un oraş aproape distrus. Memorialul este aşezat pe ruinele a ceea ce a mai rămas din sală destinată exponatelor industriale. Este una din puţinele clădiri care au rezistat parţial în centrul oraşului în urma atacului din anul 1945, fiind privită acum că un punct de reper istoric faimos, omagiu adus celor care şi-au pierdut viaţa în bombardament.
5. Palatul Potala, Lhasa, Tibet. Dalai Lama a folosit palatul drept reşedinţă principală până în anul 1959, când cel de-al 14-lea călugăr a fost nevoit să se refugieze în India, din cauza revoltei eşuate a tibetanilor împotriva Chinei. Potala a fost un monument sacru în trecut pentru călugării budişti tibetani, dar în prezent este un muzeu aflat sub stăpânirea guvernului chinez. Palatul Potala, impresionant
6. World Trade Center, New York, SUA. Locul a adăpostit turnurile gemene ale World Trade Center, înainte ca acestea să fie atacate şi distruse de terorişti, în dată de 11 septembrie 2001. Mii de turişti vin anual aici pentru a cinsti memoria celor ucişi.
7. Dharavi Slum, Mumbai, India. Odată cu lansarea popularului film “Slumdog Millionaire”, industria turismului de mahala a cunoscut o ascensiune rapidă. Filmările au avut loc în Dharavi, unde populaţia este între 600 de mii şi 1 milion de locuitori. Dharavi este considerată cea mai populată mahala din Asia. Există numeroase circuite cu ghid organizate aici, care contribuie la prosperitatea locuitorilor din zonă, întrucât aceştia primesc o parte din profiturile obţinute.
8. Cernobâl, Ucraina. Acesta este locul unde s-a produs unul dintre cele mai mari dezastre nucleare din istorie. Acum a fost transformat în atracţie turistică. Oamenii vizitează reactorul nuclear precum şi Pripyat, un adevărat oraş fantomă, plin de blocuri de locuinţe şi şcoli părăsite.
9. Tunelele Cu Chi, Vietnam. Tunelele sunt situate aproape de oraşul Ho Şi Min. În timpul Războiului din Vietnam pe ele navigau trupele de gherilă Viet Cong, pentru dejucarea planurilor inamicilor. Unele dintre tuneluri reprezintă acum atracţii turistice dar şi o lecţie despre război pentru cei care vor să înveţe ceva din asta. La suprafaţă se afla şi un poligon de tragere.
10. Piaţa Tien An Men, Beijing, China. Este cea mai mare piaţa din lume şi una dintre atracţiile turistice de top ale Chinei. Se afla lângă Oraşul Interzis şi lângă alte puncte de reper importante ale oraşului. În piaţa au loc multe evenimente în decursul anului, dar locul a devenit faimos în urma uciderii a aproximativ 400 de studenţi de către guvernul chinez, în anul 1989.