Castelul Oului (Castel dell’Ovo) este cel mai vechi castel din oraşul Napoli. Construit probabil de către primii colonizatori greci în secolul XVII î.H., castelul devine Castrum Lucullanum, castelul Lui Lucullus, în perioada romană (sec I î.H ), mai precis făcea parte din locuinţa lui Lucullus, ce se presupune că se întindea pe câțiva km.
Lucullus era un consul roman, unul dintre preferații mei din antichitate. Pentru că avea o vastă bibliotecă (cea mai mare din lumea romană) şi se zice că oferea mese îmbelşugate invitaților săi, de unde vine şi expresia în italiană “pranzo luculliano”, adică ospăţ îmbelşugat. A adus animale exotice în Europa sau specii de copaci, cum ar fi cireşul din Persia.
Prima este legată de Homer. Se pare că atunci când a creat sirenele pentru Odiseea, s-a inspirat din povestea sirenei Partenope. Se spune că Partenope, dezamăgită că nu a reuşit să-l amăgească pe Ulise, s-ar fi sinucis în mare iar corpul său ar fi răsărit acolo unde astăzi este Castel dell’Ovo, adicã pe stâncile insuliței Megaride. Mitul sirenei Partenope este unul dintre cele mai importante mituri fondatoare ale acestui oraș, iar în zilele noastre, napoletanii sunt numiți partenopei.
A doua legendă este legată de Virgiliu. Virgiliu a scris Eneida în bilioteca lui Lucullus. Dacă nu ar fi existat Eneida, Dante poate că nu ar fi scris Infernul ( să nu uităm că în Infernul lui Dante, ghidul este Virgiliu). Virgiliu era considerat de către popor un taumaturg, adică un făcător de minuni. Legenda spune că Virgiliu a ascuns un ou în interiorul castelului. Oul era depus într-o carafă de cristal, care la rândul ei, era depusă într-o cuşcă aurită.
Legenda spune că acest ou nu trebuie să se spargă, pentru că spargerea să ar declanşa distrugerea castelului şi implicit distrugerea oraşului. Frica cea mai mare a napoletanilor în timpul celui de-al doilea război mondial era să nu cadă vreo bombă peste castel.
În alt articol, cel cu Basilica Santa Chiara, v-am vorbit de fantoma Reginei Giovanna. Ei bine, m-am “întâlnit “ cu ea şi în acest castel. În secolul XIV, în timpul domniei sale, un eveniment pune pe jar întregul norod. Dar înainte de a vă povesti ce s-a întâmplat, este necesar să vă povestesc cum este amplasat castelul. Acesta se sprijină pe două stânci, unite de un arc, iar stâncile, evident , se află în mare.
În vremea reginei Giovanna I (Ioana), arcul ce susținea cele două stânci, se prăbuşeşte (parțial). Regina a trebuit să jure poporului în mod solemn că oul a fost înlocuit .
Dacă nu vă fascinează legendele iar Homer şi Virgiliu, sau Tommaso Campanella (prizionier aici când a fost acuzat de erezie) vă lasă rece, sunt cel puțin alte două motive pentru care castelul merită vizitat.
În primul rând, castelul se vizitează gratis…
În al doilea rând, castelul oferă o privelişte unică. Lipit de castel în mod artificial, este Borgo Marinaro, burg medieval de pescari, plin de terase unde se poate savura un espresso la malul mării. Sau cei pe care îi țin buzunarele, pot lua o cină la faimosul restaurant Zi Teresa (http://www.ziteresa.it/), aflat jumătate pe uscat, jumătate pe mare. În fața restaurantului, la dreapta de Castel, sunt ancorate yachturi luxoase. La stânga castelului, sunt ancorate bărci de pescari. Pe stâncile castelului, unii napoletani fac plajă ( da, pe stânci! ), iar alții, pescuiesc.
Odată urcat pe terasele castelului ți se pare că prinzi cerul cu mâinile. Te întorci cu spatele față de direcția din care ai venit. Ai Vezuviul în față, cât vezi cu ochii e marea şi poți să admiri Castel Sant’Elmo cocoțat în vârful muntelui. La dreapta, “îl lungomare “ ( fâşie lungă de promenadă paralelă cu linia mării) , Capri şi Ischia în depărtare, vizibile dacă nu e ceață. În spatele tău, eleganta stradă, plină de hoteluri de lux, restaurante şi localuri şi la nici 500 m, Borgo Santa Lucia. Un pic mai încolo, Fântâna Gigantului , construită de Bernini, cel care a construit şi Fontana di Trevi
Ruxandra Drăgoescu
