Faptul de a fi mereu conectaţi, pe e-mail şi reţele sociale, ne împiedică de multe ori să ieşim din priză. Consecinţa este că 53% dintre lucrători se întorc din vacanţă aproape în aceeaşi condiţie în care au plecat. Problema riscă să se prezinte din nou la finalul săptămânilor de iarnă.
Prima zi înapoi la muncă: cearcăne şi proastă dispoziţie. Sunt departe vremurile în care ne salutam, la revenirea la muncă, cu un aer proaspăt: „Arăţi foarte bine, se vede că te-ai odihnit în vacanţă!”.
Acum chipul celor care se întorc la muncă este în mod periculos similar cu al celor care nu au plecat deloc. Mai exact, potrivit unui studiu al site-ului de turism Expedia, 53% dintre lucrători se întorc la birou deja obosiţi. Mare, munte sau călătorii prin lume, nu există diferenţă. Ne întoarcem împovăraţi fiindcă nu am reuşit să ne deconectăm.
Vina, arată un articol al BBC, este a reţelelor de socializare şi ale e-mail-urilor de serviciu pe care le primim peste tot transformându-i chiar şi pe cei mai leneşi în lucrători cu orar complet. În Japonia, ţara dintre cele mai conectate, chiar au şi inventat o definiţie pentru munca exagerată „Karoshi” (moarte prin exces de muncă). Dar nici în Italia situaţia nu este mai bună. Peste 70% dintre italieni utilizează internetul pentru a-şi împărtăşi propriile experienţe, chiar şi în vacanţă. În acest fel, însă, călătoria se poate transforma într-o activitate care numai relaxantă nu e.
Experţii explică: „Dacă contactul cu tehnologia este zilnic şi omniprezent, nu poate să nu fie şi în vacanţă. Noile tehnologii au devenit de-acum prelungirile noastre, cum am putea să ne debarasăm pe timpul vacanţei dacă nu suntem în stare să renunţăm la ele întreg anul în fiecare context al vieţii noastre?”. Şi adaugă: „Consecinţa de a rămâne mereu conectaţi este aceea de a trăi într-o lume bidimensională şi aplatizată dar atrăgătoare fiindcă este accesibilă în orice moment şi sub directul nostru control”. Riscul? „Să ne îndepărtăm de relaţiile reale şi de realitate”.
Un studiu semnat de lastminute.com efectuat în nouă ţări europene, Anglia, Franţa, Irlanda, Spania, Italia, Germania, Suedia, Norvegia şi Danemarca, arată că noua tendinţă a verii a fost să se rămână în contact cu biroul chiar şi în concediu. Potrivit studiului, trei italieni din patru nu şi-ar abandona munca nici măcar sub umbrela de soare. În Italia 72% dintre lucrători sunt de găsit în zilele libere. De ce fac acest lucru, îţi vine să te întrebi. 37% pentru ca munca să nu se acumuleze, 19% admit că-şi iubesc atât de mult profesia încât nu pot fără ea.
Acelaşi sindrom de „hiperconectivitate” riscă să ne distrugă şi sfârşiturile de săptămână care ne aşteaptă în lungile luni de iarnă. Jennifer Ragsdale, psiholog la Universitatea din Tulsa, Oklahoma, a studiat cu atenţie fenomenul. În primul rând i-a divizat, într-un studiu cu aproape 200 de persoane, pe cei care reuşesc să trăiască finele de săptămână sau vacanţele în mod pozitiv de cei care în schimb se gândesc mereu le lucruri negative.
Ragsdale sugerează reîncadrarea gândurilor pozitive încercând să se vadă latura bună a muncii. Dar în special, dacă avem tendinţa să trăim conectaţi, să facem lucruri care să ne oblige să ieşim din priză: să ne găsim un hobby, să facem un curs, să alergăm sau pur şi simplu să ne plimbăm prin parc în compania unui amic.