Menu
in

Medic român din Verona: „Strategia de luptă a Italiei împotriva coronavirusului se bazează foarte mult pe testare”

Dr. Florin Puflea, medic specialist în anestezie şi terapie intensivă la un spital din Verona, aflat în prima linie a luptei împotriva răspândirii virusului SARS-CoV-2, a explicat pentru „Adevărul” cum se pregătesc acum spitalele din Italia pentru valul al doilea al pandemiei.

În spitalul unde lucrează dr. Puflea a fost mărit numărul locurilor la terapie intensivă, de la 8 la 12.

„Vorbesc de locuri complete, cu ventilator, cu pompe de infuzie, cu tot necesarul pentru tratamentul intensiv al acestor pacienţi cu boală pulmonară gravă.

Se fac pregătiri intense şi în teritoriu, pentru că, faţă de perioada de început a anului, în care am fost loviţi pe neaşteptate, acum avem o anumită experienţă şi încercăm blocarea şi tratarea deja din faza iniţială a îmbolnăvirilor, prin medicii de familie”, adaugă medicul.

„În perioada de început au fost focare de infecţie foarte importante în Lombardia, în zona Milano, la Bergamo şi Brescia, focare care au fost foarte greu de controlat. Strategia din momentul de faţă este controlul imediat al acestor focare. Este o strategie bazată foarte mult pe testare.

O altă armă de luptă a Italiei este aplicația Imuni. „Guvernul Italiei a pus pe piaţă o aplicaţie telefonică la liber, căreia i-a făcut publicitate pentru a fi descărcată şi folosită – se numeşte Imuni.

Când o persoană pozitivă este depistată, ea este semnalată şi pe o anumită rază se identifică persoanele cu care a venit în contact.

Primăriile din zonă trimit comunicate anonime – în sensul că nu dau numele şi prenumele bolnavului – dar spun: la noi în localitate am avut 10-15 persoane pozitive, sunt atâtea persoane în carantină, adică se face o informare transparentă.

În momentul în care afli că ai fost în contact cu o persoană pozitivă, ai obligaţia, prin medicul de familie, să declari acest lucru şi să intri pe canalul de testare.”

„În Italia, există o lege care spune că, dacă tu eşti pozitiv şi pui cu bună ştiinţă viaţa altora în pericol, poţi fi acuzat penal.

Carantina are şi un rol juridic. Dacă ai fost comunicat către autorităţi că eşti în carantină sau eşti pozitiv, DSP-urile din Italia, carabinierii sau poliţia locală vin te controleze.

Dacă nu te găsesc acasă, poţi fi acuzat din punct de vedere penal.

Noi am fost în România la o înmormântare şi, în momentul în care am reintrat în Italia, a trebuit să declarăm în aeroport către autorităţi, care erau în acest caz poliţiştii de frontieră, pentru că aveam obligaţia să mergem de la aeroport direct către locuinţe şi să intrăm în carantină 14 zile.

Şi orice autoritate a statului avea dreptul să vină să ne controleze. Au fost şi cazuri cu români care au venit din România cu autoturisme personale şi nu au declarat şi au fost amendaţi.

Amenzile au fost şi de 500, şi de 2.000 de euro, pentru că nu comunicaseră acest lucru.”, mai spune medicul.

Materialul complet AICI

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version