Menu
in

Italia aprobă vaccinul pentru COPIII de 5-11 ani: TOT ce trebuie să știți

Italia a aprobat vaccinul anti Covid la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani și va începe să administreze doze în această lună. Iată ce trebuie să ştiţi despre modul în care va funcționa vaccinul pentru copiii din Italia.

Agenția de medicamente din Italia AIFA a aprobat utilizarea vaccinului Pfizer Comirnaty la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani, după ce Agenția Europeană pentru Medicamente (EMA) și-a dat aprobarea joia trecută, scrie The Local.

„Datele disponibile arată un nivel ridicat de eficacitate și niciun semnal de avertizare nu este evidențiat în prezent în ceea ce privește siguranța”, a spus AIFA într-un comunicat de presă.

Într-o declarație publicată pe site-ul său, EMA a spus că din 1.305 de copii care au primit vaccinul în studii, trei au dezvoltat COVID-19, comparativ cu 16 din 663 de copii care au primit un placebo – ceea ce înseamnă că vaccinul a fost de 90,7% eficient în prevenirea simptomatică COVID-19 în acest studiu.

Președintele AIFA: „Nu exclud obligația vaccinării la copiii de 5-11 ani”

Comitetul pentru medicamente a concluzionat că „beneficiile Comirnaty la copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani depășesc riscurile, în special la cei cu afecțiuni care cresc riscul de COVID-19 sever”, a spus agenția.

Iată ce știm până acum despre modul în care Italia va administra vaccinul la copii.

Când vor putea copiii de 5-11 ani din Italia să facă primul vaccin?

Autoritățile sanitare din Italia urmează să înceapă să administreze vaccinuri copiilor de 5-11 ani înainte de Crăciun.

Majoritatea regiunilor vor începe probabil vaccinarea pe 20 și 25 decembrie, potrivit cotidianului Corriere della Sera.

Franco Locatelli, șeful Comitetului Tehnic Științific al guvernului italian, a declarat pentru Sky TG24 că dozele pentru copii vor fi disponibile în Italia din 23 decembrie.

Urmează ca majoritatea regiunilor să deschidă în curând rezervările pentru imunizarea copiilor de 5-11 ani.

Rezervarea va trebui făcută prin intermediul site-ului web al autorității locale de sănătate.

Unde vor fi vaccinați copiii?

Vaccinurile pentru copiii de 5-11 ani vor fi administrate în centrele de vaccinare existente în toată țara, unde şi celellate persoanele, cu vârsta de 12 ani și peste, au primit deja vaccinul.

„Plănuim să folosim toate resursele disponibile acolo unde este fezabil: așa că ne gândim şi cabinetele pediatrului și în farmacii”, ar fi spus subsecretarul italian pentru sănătate, Pierpaolo Sileri.

Cum vor fi administrate vaccinurile copiilor?

Fiecare copil care primește vaccinul va trebui să fie însoțit de un părinte.

Copiii cu vârsta cuprinsă între 5 și 11 ani vor primi doza aprobată de EMA de 10 µg sau micrograme, spre deosebire de doza de 30 µg dată celor cu vârsta de 12 ani în sus.

A doua doză va fi administrată la trei săptămâni după prima.

Vaccinul va deveni obligatoriu pentru copii?

Vaccinul nu este obligatoriu pentru copii.

Persoanele cu vârsta sub 12 ani din Italia nu au obligația de a avea certificatul italian de sănătate Covid sau „Green Pass” sau succesorul acestuia, „Super Green Pass” (disponibil numai pentru cei care sunt vaccinați sau recuperați de la Covid) pentru a avea acces la orice evenimente sau facilitati.

Copiilor care s-au vindecat de Covid li se va oferi vaccinul?

Da, deși în acest stadiu nu este clar dacă li se va oferi o doză sau două, relatează Corriere della Sera.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 5]
Exit mobile version