in

Ca să fie foarte clar: „Doar persoanele vaccinate vor mai putea zbura”, spune șeful unei mari companii aeriene

Șeful companiei aeriene Qantas este convins că în curând doar persoanele vaccinate anti-Covid vor mai putea călători în afara țării cu avionul, potrivit BBC, citat de ProTV.

Vaccinurile împotriva Covid-19 sunt considerate cruciale pentru reluarea călătoriilor la capacitate maximă, în condițiile în care numărul pasagerilor a scăzut cu peste 75% anul trecut.

Directorul executiv al Qantas, Alan Joyce, a declarat că multe guverne au purtat discuții privind introducerea vaccinării ca o condiție de intrare în țară. Și chiar dacă autoritățile nu vor lua o astfel de decizie, el spune că operatorul aerian ar trebui să o impună.

„Avem datoria de a avea grijă de pasagerii noștri și de echipaj și toate persoanele de la bordul aeronavei trebuie să fie în siguranță”, a declarat Alan Joyce.

El a adăugat că vor trebui modificate condițiile în care biletele de avion vor putea fi rezervate și este de părere că pasagerii vor accepta schimbările.

„Marea majoritate a clienților noștri cred că este o idee bună – 90% dintre persoanele întrebate cred că trebuie ca oamenii să fie obligați să se vaccineze pentru a putea călători în străinătate”, a declarat șeful Qantas.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 1]

Patru tineri, recent întorși din Italia, au deschis în plină pandemie un restaurant, dificil de găsit locuri libere, fără rezervare

Nebunie la Cuneo, muncitor de 48 de ani și-a ucis mama și câinele, apoi s-a sinucis