in

De ce apar vânătăile și când e cazul să mergeți la medic din cauza lor

Vânătaia (echimoza) este o pată roșie-violacee, cu margini delimitate, de întindere variabilă, apărută pe piele prin ieșirea sângelui la suprafață.

Învinețirea se produce din cauza extravazării sângelui din vasele lezate în țesutul celular subcutanat. Prin transparența pielii se observă colecția sangvină percepută ca o pată violacee. Vânătaia este însoţită de edem şi durere din cauza răspunsului inflamator al organismului ca urmare a loviturii.

Majoritatea echimozelor sunt mărci traumatice, fiind clasificate în:

 echimoze precoce, care apar imediat după traumatism și care indică superficialitatea contuziei;

 echimoze tardive, care apar la câteva ore distanță și sunt semnul unor leziuni profunde grave ce trebuie atent explorate și rezolvate terapeutic.

Apariția, în urma unui traumatism major (accident, cădere de la înălțime), a unei echimoze la nivelul peretelui abdominal poate indica existența unei hemoragii interne, iar una localizată la nivelul toracelui ridică ipoteza de fractura a unei coaste ce poate determina apariția pneumotoraxului (urgență medico-chirurgicală). La persoanele cu diverse patologii (ciroză, hemofilie) echimozele apar spontan, fără acțiunea unui agent traumatic.

Atunci când echimozele apar spontan, fără acțiunea unui agent traumatic, se impune efectuarea unui consult medical.

Culoarea pe care o au vânătăile este un indicator al intervalului de timp care a trecut de la producerea acestora. La început, vânataia are o culoare roșiatică, ulterior capătă o culoare violaceu-albastru care devine treptat galben-verzui înainte ca pielea să recapete culoarea normală. Fiecare culoare corespunde unui anumit grad de vindecare al echimozei.

Vindecarea completă se face într-un interval de timp ce poate dura de la câteva zile până la 2-3 săptămâni, ea depinzind de o multitudine de factori, printre care intensitatea cu care a acționat agentul traumatic,vârsta pacientului, afecțiuni asociate sau localizarea echimozei.

Există o serie de remedii care pot grăbi procesul de vindecare:

aplicații locale de comprese reci (cu gheață) în primele 48 de ore;

ținerea ridicată a picioarelor, în cazul vânătăilor extinse de la nivelul membrelor inferioare;

aplicații calde după de 48 ore de la producerea echimozei, pentru fluidizarea fluxului sangvin local și grăbirea vindecării

CITEȘTE ȘI:

Un adevărat miracol. Cum folosesc japonezii apa ca să țină bătrânețea și cancerul la distanță

Remedii pentru bătături

Topul fructelor și legumelor care conțin cele mai multe pesticide

Tu la cât timp îți schimbi pernele?

Psihologul Maria Verdi: “Nu banii îi vor aduce siguranţă copilului, ci timpul de calitate petrecut cu el”

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Guidonia, român beat accidentează şi ucide un pieton. La Roma este primul omor rutier

Terni, bătrân ucis pe timpul unui jaf: închisoare pe viaţă pentru doi români, autorii materiali