Regularizarea prevăzută de „decretul de relansare”, așa-numita „Sanatoria” nu se referă doar la extracomunitari, ci se referă și la italieni și la cetățeni comunitari, deci și la români. Sanatoria (prevăzută de art. 110 bis d.l. rilancio) are două mari ramuri, una pentru regularizarea șederii, pentru străini extracomunitari, și alta pentru intrarea în legalitate cu raportul de muncă, valabil pentru toată lumea, cetățeni extra UE, cetățeni UE și italieni. Angajatorul îi va putea reglementa cei care lucrează ilegal în agricultură, lucrători casnici și îngrijitori, plătind o contribuție de 400 de euro. Iată toate regulile și modul de aplicare.
Normele de funcționare vor fi stabilite printr-un decret special, care va fi emis în termen de 10 zile de la data intrării în vigoare a legii.
Posibilitatea de regularizare a raportului de muncă se referă doar la sectorul agricol, zootehnic și pescuit, precum și cel domestic.
Este o ocazie bună pentru româncele care lucrează ca „badante” la negru, să obțină recunoașterea și beneficiile unui contract legal de muncă. La fel și sezonierii români care muncesc la negru în agricultură.
Din păcate, decretul nu prevede regularizarea muncii ilegale din construcții, unde lucrează de asemenea mulți români.
Angajatorii italieni sau cetățenii unui stat membru al Uniunii Europene sau angajatorii străini vor putea depune cereri de regularizare a relațiilor de muncă nedeclarate în perioada 1 iunie – 15 iulie 2020.
Va trebui plătită o contribuție forfetară, egală cu 400 de euro pentru fiecare lucrător, plus o contribuție forfetară (care va fi stabilită prin decretul Ministerului Muncii) datorată pentru remunerare, contribuție și impozit.
Pentru munca nedeclarată referitoare la cetățenii non-UE, o contribuție de 160 de euro va fi de asemenea necesară pentru eliberarea permisului de ședere extraordinar, cu valabilitate de 6 luni.
Categoriile afectate de aceste proceduri de urgență sunt următoarele:
A.1) Muncitori italieni angajați la negru
A. 2) Muncitori străini Cetățeni UE și extra-UE angajați la negru
B) Străinii neregulari
Decretul este definit drept „dublă amnistie”, deoarece permite o dublă regularizare:
a. de muncă: a cetățenilor italieni și străini (cetățeni UE și non-UE) cu domiciliul regular;
b. a șederii pe teritoriul italian: lucrătorii străini neregulari vor putea obține nu numai un contract de muncă formal, ci și un permis de ședere. Această posibilitate este însă rezervată străinilor care se aflau pe teritoriul italian înainte de 8 martie 2020.
ELEMENTUL COMUN PENTRU DOUĂ CATEGORII este sectorul muncii. Este posibilă regularizarea raportului de muncă numai în următoarele domenii:
1) Agricultură, reproducere, creșterea animalelor, pescuit și acvacultură și activități conexe;
2) Asistență pentru persoana care suferă de patologii sau handicapuri;
3) casnic
Cerere pentru regularizarea raportului de muncă se depune la INPS de către angajator.
Nu pot depune cerere angajatorii condamnați pentru favorizarea imigrației ilegală și exploatarea muncii sau intermedierea ilegală.
Ca o ultimă observație, în general, cu această amnistie, se încheie orice speranță de a se regulariza cu adevărat munca agricolă: amnistia îi pune pe muncitori străini în regulă, apoi continuă ca înainte – cu caporali, fără respectarea drepturilor a lucrătorului. Ar fi necesar ca inspectorii de muncă să poată verifica și să poată lua măsuri legale în domeniul agricol, unde situația este scăpată de sub control.
Detalii în limba italiană: Al via la regolarizzazione. Chi può accedere alle procedure? L’esperto risponde
Înscrie-te pe pagina noastră de Facebook: GAZETA ROMÂNEASCĂ