Bună ziua, domnule avocat. Mă numesc Ion, sunt un muncitor angajat cu contract pe perioadă nedeterminată în mod formal part-time al unei fabrici de materiale de construcții din sudul Italiei. Lucrez, la fel ca și colegii mei, în condiții ce nu sunt bune din punct de vedere al siguranței și igienei la locul de muncă. Dar nu aceasta este principala problemă. Din păcate, eu și colegii mei suntem șantajați în fiecare zi de șefii noștri: ni se cere să lucrăm normă întreagă, plus ore suplimentare, deși unii dintre noi sunt angajați și plătiți pentru normă parțială. Bineînțeles acest lucru are apoi consecințe negative și asupra contribuțiilor și TFR-ului.
Alții sunt în schimb angajați cu normă întreagă și în fiecare lună la momentul plății trebuie să semneze o chitanță de plată care corespunde sumei corecte, apoi însă trebuie să restituie imediat în numerar o parte din salariu.
În plus, înainte de a avea orice contract de muncă, toți suntem obligați să semnăm o scrisoare de demisie în alb.Și în ce privește concediul suntem într-o situație dezastruoasă: ne sunt recunoscute circa jumătate din zilele la care am avea dreptul.
Nu protestăm, pentru că dacă cineva face acest lucru imediat este concediat prin sistemul falsei scrisori de demisie. Credem că și sindicatele sunt de acord cu șefii fabricii, și poate și autoritățile: nu avem nicio certitudine în această privință, însă presupunem acest lucru fiindcă șefii se comportă cu noi cum vor și nicio instituție nu face nimic. Ce putem face pentru a ne putea îmbunătăți situația fără a risca să fim concediați?
Mulțumesc pentru răspuns. Ion
Primul lucru pe care trebuie să-l faceți este să denunțați faptele la autoritatea judiciară, pe cât posibil încercând să fiți compacți în denunț, adică să acționați toți împreună, dvs. și colegii dvs. Îmi scrieți că instituțiile nu fac nimic, dar în realitate înțeleg că niciunul dintre dvs. nu a făcut un denunț propriu-zis.
Așadar, probabil autoritățile nu intervin pentru că nu știu nimic despre cazul dumneavoastră.
Printre altele, după părerea mea aici suntem în fața nu numai a unei chestiuni de muncă de natură civilă, ci a unei ilegalități penale foarte grave, un șantaj. Această infracțiune este prevăzută de Articolul 629 din Codul Penal și este comisă de cel care, prin violență sau amenințare, obligând pe cineva să facă sau să nu facă ceva, procură pentru sine sau alții foloase necuvenite și provoacă o daună altcuiva. Țineți cont că această infracțiune se pedepsește cu detenție de la cinci la zece ani, plus o amendă.
Jurisprudența consideră că chiar dacă angajatorul și angajatul sunt de acord privind condițiile ilegale de muncă (în sensul că lucrătorul acceptă să primească un salariu inferior celui datorat), aceasta prin sine nici nu configurează, nici nu exclude infracțiunea de șantaj. Fiindcă pentru a se avea șantaj prin amenințare trebuie să fie prezente toate cerințele infracțiunii sus-menționate în definiția dată de articolul de lege.
În acest caz este fundamentală pentru existența șantajului prezența unei amenințări ferme și concrete care să fie în măsură să modifice voința părților vătămate, lucrătorii: cu alte cuvinte, muncitorii ”acceptă” condițiile ilegale numai sub amenințarea de a fi concediați. Este important și contextul în care are loc infracțiunea: în zone cu carență a locurilor de muncă și deci unde un lucrător pierzând angajarea ar risca să nu găsească o alta în timp scurt, relevanța ilegalității șantajului este și mai mare.
Există o sentință recentă a Curții de Casație penale (nr. 18727 din 2016) care este foarte precisă privind acest aspect: ”Configurează infracțiunea de șantaj conduita angajatorului care, profitând de situația de vulnerabilitate a angajaților din cauza dificilului context ocupațional, anterior semnării contractului și pe timpul desfășurării raportului de muncă, impune lucrătorului să accepte condiții de muncă inferioare în fața amenințării cu neangajarea sau concedierea (în speță, condițiile impuse priveau, în special, semnarea unei scrisori de demisie în alb, plata unui salariu inferior celui rezultant din statul de plată, de asemenea prelungirea nedeclarată a orarului de muncă)”.
Într-o altă sentință (nr. 4290 din 2011), Casația a precizat că suntem în fața unui șantaj atunci când ”lucrătorul, pe de-o parte, trebuia să semneze o chitanță care corespunde salariului de pe statul de plată și, de-alta, trebuia apoi să restituie diferența în numerar, altfel riscând concedierea imediată și pericolul concret de a nu mai putea găsi un loc de muncă la alți patroni în urma presiunilor pe care inculpatul le-ar fi făcut pe lângă colegii săi astfel încât să nu-l angajeze”. Toate explicațiile de aici privind șantajul în materie de muncă nu se limitează bineînțeles numai la muncitorii angajați ai unei fabrici, ci sunt valabile pentru orice lucrător în situații similare, dacă se îndeplinesc condiții asemănătoare.
Gabriele Dallara este avocat pledant în fața Curții de Casație cu cabinet în La Spezia și de mulți ani asistă cetățeni și asociații românești din întreaga Italie. A fost profesor cu contract de Drept Sanitar și Dreptul Muncii la Universitatea din Genova și de Drept Procesual Penal la Școala de Specializare pentru Profesiuni Juridice a Universității din Pisa. Pentru a primi răspuns la o chestiune juridică, puteți trimite întrebările Dvs. redacției ziarului Gazeta Românească.