Menu
in

Până la 31 decembrie se mai pot plăti contribuţiile retroactive in România.

Până la 31 decembrie se mai pot plăti contribuţiile retroactive de asigurare socială la sistemul public de pensii din România.

1. OUG nr.94/2010 privind unele măsuri în domeniul asigurării unor categorii de persoane în sistemul public de pensii, a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr.729 din 2 noiembrie 2010 şi, ca atare, a intrat în vigoare la data de 2 noiembrie 2010.

2. CINE POATE ÎNCHEIA CONTRACT DE ASIGURARE SOCIALĂ?
Orice persoană, indiferent de cetăţenie, domiciliu sau reşedinţă, care îndeplineşte următoarele condiţii:
– nu are calitatea de pensionar la data încheierii contractului de asigurare socială;
– nu a avut calitatea de asigurat în sistemul public de pensii sau în alte sisteme neintegrate acestuia, în perioada pentru care se solicită asigurarea;
– nu a avut obligaţia asigurării în sistemul public de pensii în perioada pentru care se solicită o astfel de asigurare.

3. CE FORMALITĂŢI TREBUIE ÎNDEPLINITE?
– Completarea contractului de către persoana interesată sau de către mandatarul acesteia, consultând şi lista cu codurile IBAN;
– Completarea unei declaraţii;
– Prezentarea procurii speciale, în cazul în care contractul este încheiat prin mandatar;
– La depunerea documentelor necesare va fi prezentat actul de identitate al persoanei care le depune.

4. PE CE PERIOADĂ POATE FI ÎNCHEIAT CONTRACTUL?
Contractul de asigurare socială prevăzut de OUG nr.94/2010 se încheie numai pentru perioade anterioare (pentru cel mult 5 ani anteriori încheierii contractului). Cei 5 ani se pot constitui din cel mult perioada noiembrie 2005– noiembrie 2010.

5. CONTRACTUL POATE FI ÎNCHEIAT ORICÂND?
Încheierea contractului de asigurare socială în temeiul prevederilor OUG nr.94/2010 poate fi solicitată numai în perioada 2 noiembrie – 31 decembrie 2010.

6. CE AVANTAJ PREZINTĂ ACEST CONTRACT PENTRU O PERSOANĂ?
Avantajul constă în recunoaşterea stagiului de cotizare în sistemul public de pensii pentru perioadele pentru care se achită contribuţia de asigurări sociale actualizată. Trebuie precizat că:

– unele persoanele nu s-ar putea pensiona fără aceste perioade, neavând realizat stagiul minim de cotizare prevăzut de lege;

– alte persoane pot realiza un stagiu de cotizare mai mare, cu consecinţe directe asupra cuantumului mai mare al pensiei pe care o vor obţine în viitor.

7. CÂŢI BANI TREBUIE PLĂTIŢI?
Venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale este ales de persoana care încheie contractul şi nu poate fi mai mic decât salariul de bază minim brut pe ţară garantat în plată, corespunzător fiecărei luni din perioada pentru care se solicită asigurarea în sistemul public. Venitul asigurat la care se achită contribuţia de asigurări sociale nu este plafonat. În momentul plăţii, suma se actualizează cu rata inflaţiei.

8. CÂND TREBUIE FĂCUTĂ PLATA?
Suma cu titlu de contribuţie de asigurări sociale, datorată în baza contractului de asigurare socială, poate fi plătită în una sau mai multe tranşe, fără a depăşi data de 31 decembrie 2010.

Sursa: Ambasada Romaniei in Italia. Pentru informaţii suplimentare puteţi consulta site-ul CNPAS: www.cnpas.org sau contacta Biroul ataşatului pe probleme de muncă din cadrul Ambasadei (tel/fax. 06/806.96.326, e-mail mirela.diaconescu@roembit.org).

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version