in

Noua lege în Italia: 45 de euro şi termen de 30 de zile pentru a contesta o amendă rutieră

Ai trecut cu cu semaforul galben, dar poliţiştii spun că era roşu? Ai parcat maşina într-o zonă interzisă, pentru că nu ai văzut semnalul, care era rupt?

Dacă vreţi să contestaţi o amendă pe care o consideraţi nedreaptă, ar fi bine să vă grăbiţi să depuneţi contestaţia: o lege adoptată pe 6 octombrie, a stabilit un termen limită de 30 de zile de la notificarea prin poştă a procesului verbal de constatare a contravenţiei, pentru a face recurs la judecătorul de pace şi a cere anularea amenzii.

Până acum, termenul era de 60 de zile. Asociaţiile de consumatori au protestat, susţinând că o persoană cu puţină experienţă are nevoie de mai mult timp pentru a înţelege dacă poate prezenta sau nu recus, şi pentru a găsi un avocat care să-l asiste.

Noua lege va uşura însă munca judecătorilor de pace, asaltaţi de un număr enorm de recursuri, care nu sunt făcute întotdeauna cu bună credinţă.

Un alt factor de descurajare a celor care vor să facă recurs,  fost introdus deja vara trecută, atunci când taxele pentru recurs, indiferent de rezultat, au crescut la 45 de euro. O sumă care nu este întotdeauna convenabil de plătit, chiar dacă amenda este nedreaptă.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Corriere della Sera: Cum divorţează italienii în România în 6 luni, cu doar 1500 de euro

VEZI AICI ce bucureşteancă va reprezenta România la Miss Tourism, în China