Stimate avocat Dallara,
Locuiesc în Italia de câțiva ani. Acum cunosc cât de cât cum funcționează legea aici și situația nu mi se pare foarte diferită de cea a României. Știam că e multă corupție, însă nu credeam că există atât de multă și în Italia. O persoană care nu contează precum sunt eu ce speranțe poate avea de a i se face dreptate dacă are o problemă cu legea?
Vă dau un scurt exemplu: eu și angajatorul meu în urmă cu câteva luni ne-am certat, el m-a și amenințat cu un ciocan, am urlat unul la altul însă nu am ajuns să ne batem pentru că ne-au despărțit la timp alți muncitori. După câteva zile am aflat că el m-a denunțat. Așadar, împreună cu soția mea am mers să îl denunțăm la rândul nostru, pentru că în realitate a fost el cel care a încercat să mă agreseze, iar eu numai i-am răspuns.
Stiți ce s-a întâmplat? Carabinierii din satul meu nu mi-au înregistrat denunțul pe care voiam să îl fac: într-o zi mareșalul, care e prieten cu angajatorul meu, mi-a spus să mă gândesc bine înainte să fac denunțul pentru că aș putea fi acuzat de calomnie în lipsa dovezilor din partea mea. M-a gonit însă m-am întors a doua zi: dar în acea zi mareșalul nu era. Ziua următoare iar mi-au zis că e târziu și că închid cazarma. Trei zile după aceea iar mi-au zis că era o urgență și deci nu puteau să mă asculte…Mi-am dat seama că mă fentau și nu m-am mai dus. Asta înseamna că îmi vor întocmi numai mie proces și va trebui să mă apăr. Asta e justiție?
Nu, dacă asta s-a întâmplat cu adevărat, efectiv nu e justiție. Dar și dumneavoastră ați greșit că nu ați continuat cu denunțul și vă voi spune imediat ce ar fi trebuit sa faceți.
Dar să pornim în ordine: dumneavoastră spuneți că sunt mulți corupți în România și în Italia. Eu însă cred – sau cel puțin vreau să sper- că cea mai mare parte a funcționarilor publici italieni sunt persoane oneste, la fel cum sunt marea majoritate a funcționarilor români. Iar dacă găsești un funcționar corupt trebuie să ai curajul de a-l denunța, pentru că e inutil să te plângi și atât.
Vorbind de comportamentul carabinierilor, în această situație anume, părerea mea este că nu a fost prea diligent, însă nu poate fi considerat contrar legii și nu sunt dovezi că ar fi fost corupție. De fapt carabinierii sunt obligați să primească un denunț sau o plângere din partea cui o depune, și nu au puterea de a evalua conținutul acesteia pentru a decide ulterior dacă o acceptă sau nu: denunțul trebuie să fie acceptat și investigațiile ulterioare vor stabili dacă acuzațiile care sunt scrise în denunț corespund cu adevărul.
Dacă dumneavoastră citiți articolele 55, 330, 333, 337 din codul de procedură penală ( care se poate găsi cu ușurință pe internet ) veți găsi normele care obligă acel mareșal să primească denunțul. Sigur că dacă cineva denunță o persoană știind că e nevinovată comite infracțiunea de calomnie ( articolul 368 din codul penal ), însă dacă mareșalul a încercat să vă convingă să nu denunțați, în realitate a acționat puțin dincolo de atribuțiile sale, chiar dacă a făcut-o de bună credință.
Dar, în mod obiectiv nu e ușor să demonstrezi că a făcut-o pentru a evita denunțul din partea dumneavoastră la adresa angajatorului, care, din câte îmi spuneți, e un prieten de-al mareșalului. Și chiar și comportamentul carabinierilor, care nu s-au sesizat, este greu de considerat ca fiind abuz în serviciu, având în vedere că aveau mereu o justificare.
Însă vă dau o veste bună: dumneavoastră încă aveți timp suficient pentru denunț. Deci nu pierdeți timpul si depuneți-l. Măcar poliției de stat, având în vedere că un denunț poate fi prezentat oricărui sediu al poliției judiciare de pe întreg teritoriul național (poliția de stat, carabinierii, garda financiară..).
Însă știți ce aș fi făcut eu în locul dumneavoastră? După a patra oară când ați fi încercat să denunțați carabinierilor ar fi trebuit să le spuneți că, dacă nu îl primesc imediat, în aceeași zi expediați denunțul la Procuratura Republicii, scriind în el că acei carabinieri nu l-au primit de patru ori la rând. Sunt sigur că, dacă le ziceați așa, carabinierii s-ar fi pus total și imediat la dispoziția dumneavoastră pentru a primi denunțul…
articol realizat în colaborare cu Raul Gherghel