Menu
in

Italia, amendă pentru șoferii care conduc cu brațul în afara geamului

Căldura nu este o scuză: cei care conduc cu brațul în afara geamului, sau chiar numai cu cotul în afară, cum deseori se întâmplă vara, riscă o amendă și 1 punct în minus pe permis. Codul Rutier italian nu conține o interdicție explicită privind acest tip de comportament dar, prin intermediul unor articole, îl sancționează în mod indirect.

Automobilistul ”prins” cu brațul în afara geamului va răspunde astfel pentru nerespectarea normelor de siguranță la volan. Codul Rutier menționează că șoferul ”trebuie să păstreze mereu controlul propriului autoturism și să aibă capacitatea de a pune în practică toate manevrele necesare conducerii în siguranță”. Tradus: cu numai o mână nu este întotdeauna posibil să se efectueze o manevră de urgență sau să se mențină vehiculul în condiții de siguranță în cazul unor evenimente neașteptate. Sancțiunea administrativă prevăzută pentru cei care încalcă această prevedere este de la 41 la 168 de euro.

Șoferii care conduc cu brațul în afara geamului trebuie să rețină că acest comportament nu este păgubos numai din punct de vedere financiar, ci este și foarte periculos. Au existat cazuri în care unii automobiliști au ajuns la spital cu brațul rupt pentru că un alt vehicul i-a lovit în depășire sau curbă.

CITEȘTE ȘI:

Italia, administratorul de sprijin contra îngrijitoarei: cine câştigă? Avocatul răspunde

Vreți să vă mutați în Italia și să exercitați aceeași profesie ca în România? Iată ce trebuie să știți

Italia, 1694 de euro pentru mamele șomere sau casnice. Vezi cum îi poți obține

Cum depun jurământul pentru a deveni italian?

Italia, 400 de euro lunar pentru șomeri pe cardul social. Iată cum îl puteți obține

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version