in

Italia, 400 de euro lunar pentru șomeri pe cardul social. Iată cum îl puteți obține

Cardul social este un sprijin financiar rezervat celor care și-au pierdut locul de muncă și a fost introdus de guvernul italian prin Legea de Stabilitate 2015. Este vorba de un card de cumpărături cu bandă magnetică și cip, pe care este creditată o sumă între 231 și 404 euro lunar, o dată la două luni. Durata cardului social este de 12 luni și suma creditată depinde de numărul membrilor familiei beneficiarului.

Cardul poate fi obținut de cetățenii italieni sau comunitari dar și de cetățenii extracomunitari, cu condiția ca aceștia să dețină un permis de ședere european regulamentar și să aibă rezidența de cel puțin un an în localitatea în care solicită sprijinul financiar.

De asemenea, cardul poate fi obținut numai de persoanele care au rezidența în localitățile Bari, Bologna, Catania, Firenze, Genova, Milano, Napoli, Palermo, Roma, Torino, Venezia și Verona. Pentru a-l putea cere, solicitantul trebuie să îndeplinească următoarele condiții de venit: suma rezultată de formularul ISEE (Indicator al Situației Economice Echivalente) să fie de maxim 3.000 de euro; să posede un patrimoniu mobiliar de maxim 8.000 de euro; să primească eventuale indemnizații de protecție socială sau asistențială de maxim 600 de euro; să nu dețină autovehicule înmatriculate în ultimul an sau autovehicule cu capacitatea cilindrică de peste 1300 cc sau motovehicule cu capacitate cilindrică de peste 250 cc înmatriculate în ultimii 3 ani; dacă deține locuință proprietate personală, valoarea IMU (Impozit Municipal Unic) a acesteia trebuie să fie de maxim 30.000 de euro.

Ultima cerință ce trebuie îndeplinită se referă la condițiile de muncă ale familiei. Cardul social se poate obține numai dacă în cadrul nucleului familial componenții la vârsta activă nu au loc de muncă la momentul solicitării sprijinului financiar. În plus, cel puțin un component al familie trebuie să fi rămas fără loc de muncă în ultimele 36 de luni sau trebuie să poată demonstra, dacă anterior a fost angajat cu contracte de muncă flexibile, că a lucrat cel puțin 180 de zile. În alternativă, în cadrul familiei trebuie să existe cel puțin un component cu venituri din muncă subordonată sau care lucrează cu contracte flexibile. Valoarea totală a veniturilor încasate din muncă de nucleul familial în ultimele șase luni de dinaintea prezentării cererii nu trebuie să depășească 4.000 de euro.

Trebuie precizat că lucrătorii șomeri care beneficiază de cardul social au obligația de a participa la proiecte ocupaționale, la cursuri de formare și recalificare și la alte proiecte de incluziune eventual organizate de Primărie sau de Centrul de Angajare și să păstreze relații cu serviciile sociale locale, participând la întâlniri periodice cu acestea. În plus, familiile trebuie să-și caute în mod activ un loc de muncă și să se ocupe de școlarizarea copiilor.

Cererea se poate depune descărcând formularul de pe site-ul Primăriei de rezidență sau de la birourile acesteia. Odată completată întreaga documentație și anexate toate actele necesare, cererea trebuie depusă la un oficiu poștal care are rol de intermediar între cetățean și Inps. Dacă este acordat, cardul social se va ridica de la oficiul poștal.

CITEȘTE ȘI:

Radierea mașinii în Italia și reînmatricularea în străinătate

Italia, amenzile de circulație se pot plăti în rate. Vezi care sunt condițiile

Economia Italiei a început să crească, iar numărul șomerilor, să scadă

Avocatul răspunde / Infracţiunea de stalking

Părinții care pleacă la muncă în Italia pot fi amendați cu până la 1.000 de lei dacă nu numesc o persoană care să se ocupe de copii

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Castelfranco, cerșetor român înapoiază banii primiți în dar de la un copil

ATENTAT TERORIST în Franţa de Ziua Naţională: 84 de persoane au murit şi peste 150 sunt rănite