in

Îmi iau casă, ce trebuie să știu? Idei greșite despre cumpărarea unei case în Italia

Felicia Rapciuc, 38 de ani, angajată la o instituţie de intermediere financiară din Roma, a alcătuit o listă cu câteva informații despre obținerea creditelor ipotecare în Italia și cumpărarea unei case. Există, de exemplu, ideea greșită că în aceste timpuri, considerate de criză, e aproape imposibil să obții un credit pentru a cumpăra o casă, sau că îți trebuie multe garanții și contracte de la mai multe persoane. ”Nimic mai fals”, spune Felicia.

”La noi în agenție vin foarte mulți români care ne pun întrebări referitoare la anumite chestiuni care circulă greșit ”din vorbă în vorbă”. Mulți au încercat la alte bănci și au fost refuzați când nu se încadrau și cred că nu mai pot cumpăra, alții cred că vor fi dați afară din casă la prima neplată a vreunei rate sau cred că pot vinde casa abia după ce termină toate ratele. Sunt idei false. Înainte de a face un pas atât de important pentru o familie, cereți sfatul unui profesionist”a continuat ea.

”Băncile în ziua de azi nu mai acordă împrumuturi pentru a cumpăra casă (mutuo) – fals. Băncile acordă împrumuturi, doar că sunt mult mai stricte în evaluarea criteriilor pentru acordare (criterii pe care noi, ca societate de intermediere financiară, le cunoaştem).”, mai spune ea.

Iată alte situații:

  1. Trebuie mai multe contracte de muncă într-o familie – fals. Poate să fie de ajuns şi un singur contract. Depinde şi de alte detalii.
  2. Nu-mi convine să cumpăr pentru că este criză – nimic mai fals. Tocmai pentru că este criză preţurile imobilelor au scăzut foarte mult, iar dacă mai şi găsim un proprietar care se chinuie de mult timp să vândă sau care are urgenţă să vândă, atunci chiar am făcut o afacere, o investiţie.
  3. Îmi convine să cumpăr la licitaţie (în italiană –“asta”)- fals. Nu şi în ziua de azi. Citeşte punctul 2 + nu toate băncile acordă împrumuturi pentru a cumpără casă la asta (sunt chiar puţine cele care o fac).
  4. Dacă rămân fără lucru şi nu o să mai pot să-mi plătesc rată, banca mă scoate imediat afară din casă – fals. Trebuie să treacă mult timp până să se poată întâmplă acest lucru + este o lege care prevede că în această situaţie putem să suspendăm pentru o perioadă de până la 18 luni plata ratelor (perioada se adaugă la sfârşit).
  5. Pot să vând doar după 5 ani – fals. Sunteţi proprietar şi puteţi să vindeţi în orice moment doriţi.
  6. Rata de plătit este mult mai mare decât chiria – fals. Mulţi dintre clienţii noştrii au chiar rată mai mică decât chiria. (un exemplu: ultima noastră clientă plătea o chirie de 440 € iar acum a obţinut un mutuo de 120 000 € şi plăteşte 400 € la lună)
  7. Dacă nu am reuşit până acum (cereri refuzate) nici nu o să mai reuşesc – fals. Ar putea însemna doar că nu am întâlnit persoanele potrivite. Am cunoscut persoane care nu mai au curaj/forţă să mai încerce după ce au pierdut timp, bani şi speranţe încercând, dar e greşit.
  8. Făcând propunerea pentru a cumpără casă (proposta d’acquisto) înseamnă că risc să pierd acei bani lăsaţi ca ”anticipo” (la caparra) – fals. Nu şi dacă ştim cum să facem propunerea astfel încât să nu mai existe deloc acest risc (noi vă oferim asistenţă şi din acest punct de vedere şi în tot ceea ce priveşte partea imobiliară, raportul dumneavoastră cu agenţia sau cu vânzătorul).
  9. Sunt obligat să fac împrumutul (mutuo) prin agenţia imobilară cu care am găsit casa – fals. Nimeni nu ne poate obliga să facem acest lucru (sunt situaţii în care chiar ne convine să facem cu altcineva).
  10. Primul lucru care trebuie să-l fac este să găsesc imobilul de cumpărat – fals . Primul lucru de făcut este consultanța pentru împrumut, astfel încât ştiu exact ce împrumut îmi poate acorda banca şi caut o casă pentru acea sumă.
  11. Chiar dacă sunt semnalat rău platnic, pot oricum să fac un împrumut (se văd multe publicităţi de acest fel) – fals. Singurul împrumut care se acordă şi celor semnalati este “la cessione del quinto” , dar aceasta este o formă de împrumut care puţini o pot face din cauza că sunt condiţii stricte pe care trebuie să le îndeplinească societatea la care suntem angajaţi.
  12. Pot să plătesc o agenţie care în schimbul unei sume de bani îmi anulează semnalarea de rău platnic – fals. Aceste semnalări au perioada lor în care se văd, anulându-se apoi de la sine, în timpul prevăzut de lege.
  13. Dobânda plătită băncii este pierdută – poate să fie fals pentru că prin intermediul declaraţiei de venit (730) putem să recuperăm parte din aceşti bani (plătind chirie putem să considerăm că-i aruncăm pe toţi).
  14. Dacă am primit un refuz din partea unei bănci pot să încerc imediat cu altă banca – fals Pentru că atât timp cât se vede refuzul, orice altă banca va refuză o nouă cerere de împrumut (trebuie aşteptat minim o lună, ideal ar fi 3 luni) . Orice refuz lasă o urmă, de aceea este bine să nu intrăm în această lume cu stângul.
  15. Am deja un ”mutuo” în curs cu o rată prea mare, dar nu mai am ce să fac ca să micşorez rata de plătit – fals. În afară de a încerca o renegociare cu banca noastră (cu şanse de reuşită foarte mici, dacă nu imposibile) mai putem să schimbăm banca făcând o „surroga” sau o „sostituzione” ( acestea sunt 2 produse diferite) obţinând astfel o dobânda mai mică deci o rată mai mică .

Felicia Rapciuc


Originară din Timişoara, Felicia este de 15 ani în Italia. Acasă a absolvit facultatea de Economie şi a avut o agenţie imobiliară. Lucrează de 7 ani la această societate de intermediere de credite, situată la Roma, în cartierul Borghesiana. “Suntem o structură tânără, dinamică şi ambiţioasă, cu o experienţă de peste 10 ani în domeniu. Societatea la care lucrez este o societate de intermediere financiară italiană care colaborează cu diverse instituţii financiare care operează pe teritoriul Italiei. Eu fiind româncă, ne-am orientat foarte mult şi către comunitatea românească.”

PS Mutui di Barbara Grieco, via Casilina 1843, 00132, Roma,

tel. 06 2070676, cel. 329 5738231


”Acum este cel mai bun moment pentru cumpărarea unei case în Italia”

“Românii au mentalitate de proprietari, nu de chiriaşi”

 

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Alarmă la Roma, explozie în fața unui oficiu poștal din zona Piramide

Pescara, îngrijitoare română de 40 de ani, înjunghiată de două ori de partener, fuge cu cuțitul înfipt în spate