in

Cum depun jurământul pentru a deveni italian? Iată formula care trebuie pronunţată

Bună ziua, am solicitat cetăţenia italiană şi în sfârşit în această dimineaţă a sosit decretul de acordare. Care sunt următorii paşi de făcut?

Odată ce s-a încheiat în mod favorabil procedura privind cererea de cetăţenie, autoritatea italiană competentă emite decretul de acordare a cetăţeniei italiene care trebuie să fie notificat interesatului în 90 de zile de la primirea acestuia de către Prefectură.

Odată ce interesatul are decretul de acordare, trebuie să se prezinte la Primăria de rezidenţă pentru a depune jurământul de credinţă faţă de Republica italiană. Formula care trebuie pronunţată este: „Jur să fiu fidel Republicii şi să respect Constituţia şi legile statului”.

Dacă interesatul nu depune jurământul în 6 luni de la data notificării, decretul de acordare a cetăţeniei nu are niciun efect. Aceasta în seamnă că la trecerea acelei perioade, decretul nu va mai avea valabilitate şi interesatul va trebui să prezinte o nouă cerere pentru cetăţenie, depunând din nou întreaga documentaţie, inclusiv cea provenită din străinătate.

Fiecare Primărie prevede procedurile de urmat, documentaţia şi costurile ce trebuie susţinute pentru depunerea jurământului. Aşadar, este important să vă informaţi la Oficiul de Stare Civilă de la propria Primărie privind datele disponibile pentru jurământ, eventualele costuri de acoperit, timbrele fiscale şi documentaţia de prezentat în ziua jurământului în copie şi în original.

În general, pentru a se putea depune jurământul, interesatul trebuie să se prezinte la Oficiul de Stare Civilă având asupra sa decretul de acordare a cetăţeniei împreună cu permisul de şedere şi documentul de identitate. În plus, dacă există fii minori născuţi în străinătate în mod efectiv convieţuitori cu solicitantul, va fi necesar să se prezinte permisele de şedere ale fiilor şi certificatele lor de naştere, legalizate pentru folosinţa în Italia şi cu traducere legalizată în italiană. Odată îndeplinit acest ultim pas, cetăţenia italiană se recunoaşte şi fiilor minori care convieţuiesc cu părintele nou-cetăţean.

Jurământul nu este altceva decât momentul în care cetăţeanul se angajează, prin lecturarea acestuia, să respecte toate obligaţiile şi devine purtător al drepturilor acordate cetăţenilor italieni. Toţi cetăţenii italieni sunt egali în faţa legii, indiferent dacă sunt cetăţeni italieni din naştere sau naturalizaţi.

Din ziua de după depunerea jurământului, persoana devine în mod efectiv cetăţean italian şi îşi poate schimba cartea de identitate la Primărie, restitui permisul de şedere la Chestură şi solicita eliberarea paşaportului italian la Poliţia de Stat. Uneori, când numele de familie se schimbă odată cu obţinerea cetăţeniei italiene, este necesar să se prezinte şi la Agenţia Fiscală pentru a cere corectarea codului fiscal.


 

Citiți și:

Cetăţenia italiană pentru rezidenţă. Ce documente trebuie prezentate?

Care sunt condițiile necesare pentru obținerea cetățeniei italiene?

Vrei cetăţenia italiană? Trebuie să ai multă răbdare: peste 200.000 de cereri în aşteptare

Cetăţenia italiană, reglementări importante: Ce venit este necesar şi cum se calculează?

Am solicitat cetăţenia, vor deveni şi fiii mei italieni?

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ravenna, impact cutremurător, româncă de 25 de ani, ucisă de un șofer-pirat italian beat

Campobasso, român de 35 de ani, mort la muncă pe câmp, nimeni nu este vinovat