În cazul în care pe timpul căsătoriei au loc conflicte între soţi care fac intolerabilă continuarea convieţuirii sau care cauzează un prejudiciu educaţiei copiiilor, fiecare soţ se poate adresa judecătorului pentru a cere suspendarea efectelor căsătoriei. Criza matrimonială poate duce la separarea personală a soţilor care, dacă se prelungeşte în timp, poate duce la divorţ.
Separarea de diferenţiază de divorţ pentru că nu pune capăt căsătoriei, ci influenţează numai rapoartele personale şi patrimoniale ale soţilor (se dizolvă comuniunea legală a bunurilor, încetează obligaţiile de fidelitate şi coabitare), pe lângă aceasta, aceasta are caracter temporar, este posibil, de fapt, să se facă reconcilierea (revenirea la traiul împreună) fără nicio formalitate, făcând să înceteze efectele produse de aceasta.
Care lege se aplică
Dacă ai contractat căsătoria în ţara ta de origine şi vrei să te separi, nu se aplică în mod automat legea italiană, ci dreptul internaţional privat stabileşte care este norma care trebuie aplicată, ţinând cont şi de legea naţională a ţării tale. Când ambii soţi sunt străini, separarea personală sau divorţul sunt reglementate de legea naţională comună la momentul cererii de separare; dacă lipseşte o lege comună sau soţii au cetăţenii diferite, se aplică legea Statului în care este localizată cu precădere viaţa matrimonială.
Dacă legea străină nu dispune nimic despre separare şi soţii sunt rezidenţi în Italia, se aplică legea italiană.
În cazul în care un străin căsătorit cu un italian decide să se separe, sau căsătoria a fost încheiată în Italia, competenţa asupra separării revine Tribunalului italian.
Când soţii sunt de acord asupra voinţei de a se separa, pot decide condiţiile separării în mod consensual. În acestă situaţie separarea este judiciară.
Separarea personală, de aceea, poate fi judiciară sau consensuală.
Separarea consensuală
Separarea consensuală este un proces pe care soţii îl întreprind împreună după ce au ajuns la un acord asupra condiţiilor legate de raporturile patrimoniale şi asupra regimului de încredinţare a copiiilor. Această separare devine eficientă, şi este validă, numai după omologarea tribunalului, prin intermediul unui control al judecătorului asupra modalităţilor şi condiţiilor acesteia.
Soţii trebuie să ajungă la un acord cu privire la:
– încredinţarea copiiilor (legea nr.54 din 2006 a introdus instituţia încredinţări comune, potrivit căreia copiii sunt încredinţaţi ambilor părinţi care trebuie să se ocupe, fiecare cu propriile resurse, de întreţinerea lor, cu excepţia cazului în care aceasta produce prejudicii minorului; în acest caz judecătorul va stabili încredinţarea exclusivă a copilului doar unui singur părinte; părintele care nu va avea încredinţarea îşi va menţine obligaţia de a întreţine, instrui şi educa copiii);
– alocaţia de întreţinere pentru copii (în general părintele care nu are încredinţarea este obligat la plata lunară a alocaţiei de întreţinere, şi la sumele necesare pentru cheltuieli extraordinare, de exemplu cele şcolare, recreative, medicale, sportive sau pentru vacanţe şi pentru soţul într-o situaţie dificilă, adică lipsit de mijloace economice);
– dreptul de vizită al părinţilor;
– acordarea casei conjugale, care de obicei este acordată părintelui căruia i-au fost încredinţaţi copiii.
Când acordurile la care au ajuns soţii sunt în contrast cu interesul copiiilor, judecătorul stabileşte condiţiile întotdeauna şi în orice caz ţinând cont de interesul exclusiv al copilului.
Procesul
Judecata se demarează cu recurs, care conţine acordurile privind separarea, prezentată de unul sau de ambii părinţi tribunalului competent. La prima audiere soţii trebuie să compară în faţa Preşedintelui Tribunalului care după ce i-a audiat încearcă concilierea, dacă nu reuşeşte, se redactează proces-verbal de consens al soţilor privind separarea şi condiţiile acesteia.
Separarea este valabilă numai după ce tribunalul omologhează acest acord prin intermediul decretului (adică se asigură să fie respectate drepturile fiecărui soţ).
Efectele separării
Efectele care derivă din separare în raporturile dintre soţi sunt următoarele:
– se menţine legătura căsătoriei, deci soţii nu pot contracta o altă căsătorie;
– încetează obligaţiile de coabitare şi colaborare;
– se menţin obligaţiile de asistenţă morală şi întreţinere;
– încetează drepturile de succesiune pentru soţul căruia i se datorează separarea;
– încetează comuniunea legală a bunurilor soţilor.
Separarea judiciară
Dacă nu se ajunge la un acordul pentru o separare consensuală, soţul care doreşte să se separe trebuie să instaureze un proces de separare judiciară: în acest caz condiţiile acesteia sunt stabilite de Tribunal.
Dacă soţii ajung la un acord pe timpul desfăşurării cauzei de separare judiciară acest ultim proces se va putea transforma în separare consensuală.
Condiţiile stabilite în şedinţă de separare pot fi modificate sau revocate, în mod consensual sau judiciar, printr-un nou recurs la judecător, atunci când intervin fapte noi care schimbă situaţia unuia dintre soţi sau raportul cu copiii.
Rosanna Caggiano
www.stranieriinitalia.it
