in

Ce acte putem obţine de la Consulatul României

Consulatul României de la Roma explică, prin intermediul Gazetei Româneşti, într-o serie de materiale informative, cum se obţin diferite documente şi în ce condiţii. Vă prezentăm în acest număr informaţiile despre procurarea de acte din România prin intermediul ambasadei şi despre transcrierile actelor de stare civilă.

 

Acte din România

La cererea cetăţenilor români, a etnicilor români sau a foştilor cetăţeni români cu domiciliul în Italia, se pot procura din România următoarele acte: – de stare civilă (naştere, căsătorie, deces); precizăm că autorităţile italiene iau în considerare numai certificatele de naştere şi de căsătorie tip nou (internaţional). – privind efectuarea stagiului militar; – certificatul de cazier judiciar. Nu se pot procura permise de conducere auto, acte de studii şi adeverinţe de vechime în muncă. Cu excepţia certificatelor de naştere şi ale celor de deces, nu pot fi cerute acte pentru alte persoane. Actele se eliberează numai pe baza unei cereri semnate de titulari. Înmânarea lor se face, de asemenea, numai titularilor. Taxa consulară pentru procurarea unui act este de 30 euro şi se percepe anticipat, respectiv, în momentul depunerii cererii. Durata obţinerii actului este de cca 3 – 6 luni. Prin intermediul Secţiei consulare se poate obţine din România aplicarea „apostilei” (în baza Convenţiei de la Haga din 1961) pe actele de stare civilă şi pe certificatul de cazier judiciar. Taxa consulară este de 30 euro, iar durata de aşteptare circa 90 de zile.

Servicii prin corespondenţă

Sectia consulară a Ambasadei României la Roma efectuează următoarele servicii prin corespondenţă: 1. procurarea actelor de stare civilă din ţară (certificate de naştere, certificate de căsătorie, certificate de deces), inclusiv apostilate;

ATEN}IE! În această categorie nu sunt incluse transcrierile actelor de stare civilă italiene;

2. procurarea cazierelor judiciare din ţară, inclusiv apostilate; 3. traducerea şi legalizarea actelor de stare civilă româneşti (certificat de naştere, de căsătorie, de deces), cazierelor judiciare, permiselor de conducere; 4. legalizarea copiilor de pe înscrisuri;

Procedură

Instrucţiunile detaliate şi formularele pentru fiecare serviciu consular sunt prezentate pe pagina internet a ambasadei http://roma.mae.ro, rubrica „servicii consulare”.

Procedura de lucru este următoarea:

Solicitantul va depune contravaloarea serviciului cerut în contul: IBAN nr. IT 40 Z 05164 03201 000000164757, deschis la Banca Popolare di Lodi,

Agenzia 1 – Viale Parioli n.11 – 00197 ROMA, titular: SEZIONE

CONSOLARE DELL’AMBASCIATA DI ROMANIA IN ITALIA şi va expedia formularele completate, împreună cu:

– actele necesare, specifice serviciului solicitat;

– o copie a documentului eliberat de bancă

– un plic timbrat, recomandat, cu adresa solicitantului pentru răspuns, prin scrisoare recomandată, cu valoare, la următoarea adresă: Sezione Consolare dell’Ambasciata di Romania, Via del Serafico, 69-75, 00142 ROMA.

Se precizează că serviciul consular va fi efectuat numai după confirmarea băncii privind intrarea în cont a sumei respective, precum şi numai dacă formularele necesare sunt completate corect, semnate şi însoţite de actele specifice fiecărui serviciu solicitat. Secţia consulară a ambasadei, în cazul necesităţii de a clarifica unele detalii privind cererile solicitanţilor, poate cere şi alte documente decât cele enumerate sau poate invita persoana în cauză la sediul său pentru clarificările respective. Se precizează, de asemenea, că secţia consulară a ambasadei nu îşi asumă răspunderea pentru eventuale disfuncţionalităţi ale serviciilor de poştă, sau în cazul pierderii documentelor încredinţate acestora. Odată cu transmiterea cererii sunteţi rugaţi să comunicaţi şi un număr de telefon la care puteţi fi contactat(ă) în caz de necesitate.

ATENŢIE: Se acceptă efectuarea prin corespondenţă numai a serviciilor consulare prezentate mai sus. Persoanelor care trimit cereri pentru alte servicii în afara celor prevăzute sau dosare incomplete li se vor restitui documentele. Recuperarea taxele achitate, din care vor fi deduse cheltuielile efectuate, va fi posibilă numai la sediul Secţiei Consulare.

Documentele necesare

Notă: Pentru fiecare serviciu consular solicitat trebuie să ataşaţi şi fotocopia documentului de identitate românesc valabil. Formularele aferente obţinerii fiecărui act pot fi descărcate din pagina web a ambasadei.

1. Procurarea actelor de stare civilă din ţară (certificate de naştere, certificate de căsătorie, certificate de deces), inclusiv apostilate; Taxa consulară: 30 euro/document fără apostilă; 50 euro/document cu apostilă. Timpul de aşteptare: cca 3 luni.

2. Procurarea cazierelor judiciare din ţară, inclusiv apostilate; Taxa consulară: 30 euro/document fără apostilă; 50 euro/document cu apostilă. Timpul de aşteptare: cca 3 luni.

3. Traducerea şi legalizarea actelor de stare civilă româneşti (certificat de naştere, de căsătorie, de deces), cazierelor judiciare, permiselor de conducere (se efectueaza traduceri numai în baza documentelor originale); Taxa consulară: 35 euro/document. Serviciul se efectuează imediat.

4. Legalizarea copiilor de pe înscrisuri; Taxa consulară: 15 euro/document. Serviciul se efectuează imediat.

 

NOT|: Datorita unor disfuncţionalităţi apărute în ultima perioadă, Secţia consulară a renunţat la primirea cererilor de obţinere a paşapoartelor prin corespondenţă. Aceste cereri vor fi prezentate numai personal, la oficiile consulare competente teritorial.

Pentru alte detalii, contactati consulatul Romaniei la Roma

 [email protected]

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Ghidul alegătorului din străinătate

Massimo Liberatori, un doctor italian cu suflet de român