Menu
in

Când şi cum se poate obţine restituirea taxelor consulare

Restituirea taxelor consulare în conformitate cu art.10 alin.(1), lit. a) şi b) din Legea nr.198/2008 privind serviciile consulare pentru care se percep taxe şi nivelul taxelor consulare la misiunile diplomatice şi oficiile consulare ale României în străinătate se face în următoarele cazuri:

a) când serviciul consular nu a fost sau nu a putut fi prestat;

b) când plata s-a făcut fără just temei sau dintr-o interpretare greşită a legii

2. In vederea restituirii taxelor consulare conform legii, persoanele interesate depun cereri motivate la misiunea diplomatică sau oficiul consular de carieră la care au achitat taxele respective, prin care solicită restituirea sumelor depuse, la care vor anexa chitanţele de încasare în original.

3. Consulul întocmeşte un referat cu privire la situaţia serviciului consular iniţial solicitat de petent (cauzele pentru care nu a fost sau nu a putut fi prestat) care va fi supus aprobării şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular.

4. Restituirea taxelor se va face cu aprobarea şefului misiunii diplomatice sau oficiului consular în cazul în care solicitarea se înregistrează în termen de până la trei luni de la achitarea acestora. După trecerea termenului de trei luni dar fără a se depăşi termenul general de prescripţie de 3 ani, restituirea se va putea face numai cu aprobarea conducerii Ministerului Afacerilor Externe, la propunerea Direcţiei Generale Management Financiar şi Logistic.

5. Dacă în taxele a căror restituire se solicită sunt incluse şi taxe pentru prestarea serviciului consular în regim de urgenţă, lucrătorul financiar contabil al misiunii diplomatice sau oficiului consular operează în evidenţele contabile sumele restituite cu acest titlu şi informează Direcţia Generală Management Financiar şi Logistic.

Sursă: Ambasada României la Roma

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version