În sfârşit a sosit bonusul pentru copii. De luni 11 mai, cei care au avut un copil în 2015 vor putea cere statului o contribuţie care poate ajunge la 160 de euro lunar. Şi printre beneficiari ar putea fi şi multe familii de imigranţi.
Se încheie astfel o aşteptare ce a durat luni de zile. Bonusul este prevăzut de legea de stabilitate (legea Bugetului) aprobată în decembrie anul trecut, dar numai la jumătatea lui aprilie a sosit regulamentul. Abia pe 8 mai Inps, care va trebui să-l plătească, a transmis o circulară cu toate detaliile. Începe, astfel, prezentarea cererilor.
Bonusul este destinat familiilor care au un Isee (indicator al situaţiei economice echivalente) de până la 25.000 de euro şi în care s-a născut sau a fost adoptat un copil începând cu 1 ianuarie 2015. Timp de trei ani de la naştere sau de la adopţie se plăteşte o indemnizaţie lunară de 80 de euro, care ajunge la 160 de euro dacă Isee nu depăşeşte 7.000 de euro.
Bonusul pentru copii îl pot solicita mamele sau taţii italieni, cetăţenii UE sau chiar extracomunitari, dar în acest caz numai în anumite condiţii. Pentru moment, în ciuda normelor europene, Italia a decis să rezerve indemnizaţia cetăţenilor străini titulari de permis UE pentru persoane cu lungă şedere (aşa-numita carte de şedere) şi cetăţenilor străini care au statutul de refugiaţi politici sau protecţie subsidiară.
Cum se prezintă cererea? Există trei posibilităţi: să vă adresaţi unui patronat (la care se poate şi completa Isee); să telefonaţi la Contact Centre de la Inps (803164 de pe fix sau 06164164 de pe mobil); să faceţi totul online prin intermediul site-ului www.inps.it
Pentru cererea online este indispensabil să aveţi codul PIN eliberat de Inps. Acesta este traseul ce trebuie urmat: www.inps.it > Servizi per il cittadino (Servicii pentru cetăţean) > Autenticazione con PIN (Autentificare cu PIN) > Invio domande di prestazioni a sostegno del reddito (Trimitere cerere de prestaţii în sprijinul venitului) > Assegno di natalità (Indemnizaţie de natalitate) – Bonus bebè.
Când se prezintă cererea? În 90 de zile de la naştere/adopţie, dar având în vedere întârzierile de publicare a regulamentului, pentru copiii născuţi sau adoptaţi între 1 ianuarie şi 27 aprilie 2015 va fi timp până pe 27 iulie 2015. Cei care întârzie nu vor avea bonusul „complet”, ci numai plăţile lunare succesive prezentării cererii.
Citiți și: