Găluştele cu prune reprezintă desertul ideal pe timpul toamnei. Sunt uşor de preparat şi nu aveţi nevoie de ingrediente greu de procurat. Galustele cu prune mai sunt cunoscute mai ales în Ardeal și sub denumirea de gomboti cu prune.
INGREDIENTE:
- 1 kilogram de cartofi
- 400 de grame de făină
- 2 ouă
- sare după gust
- 500 de grame de prune
- 6 linguri de pesmet
- 50 g unt
- zahăr tos
- scortișoară
MOD DE PREPARARE:
Pentru început, se spală prunele, li se scot sâmburii şi se pun într-un castron, peste care se presară zahăr tos. Apoi, se pun 6 linguri de pesmet într-o cratiţă cu unt şi se lasă pe foc, timp în care se amestecă continuu până capătă o culoare rumenie. După ce s-a rumenit pesmetul, se ia cratiţa de pe foc şi se adaugă câteva linguri de zahăr tos, iar apoi se amestecă până se omogenizează.
Apoi, se spală cartofii şi se pun la fiert, fără a fi curăţaţi, într-o oală cu apă şi sare, după gust. Se lasă la fiert până când cartofii se înmoaie, după care se scot din apă şi se curăţă de coajă, pentru ca apoi să se dea prin presa de cartofi. Se adaugă ouăle, făina şi se amestecă totul până se obţine o compoziţie omogenă. Apoi, se întinde compoziţia de cartofi și făină, se taie în felii groase de jumătate de centimetru, se pune în palmă, iar în mijloc se pune o jumătate de prună şi se formează o găluşcă rotundă. Într-o cratiţă cu apă şi sare, se pun găluştele la fiert.
Când găluştele cu prune încep să se ridice la suprafaţă, înseamnă că sunt fierte. Atunci se scot pe o farfurie la scurs şi se dau prin pesmet cu zahăr. Cine dorește poate presăra și puțină scorțisoară.
CITEȘTE ȘI:
Lalele din roșii umplute cu brânză și castraveți
Tagliatelle cu ardei gras și busuioc