Regulamentul CE care permite folosirea bicarbonatului de sodiu pentru fabricarea micilor a fost publicat, joi, în Jurnalul Oficial al UE, astfel că, începând cu 25 iunie, acest produs va fi putea fi exportat în toate ţările Uniunii Europene.
Documentul a fost publicat, joi, în Jurnalul Oficial al UE, astfel că, de la 25 iunie, micii vor putea fi exportaţi în spaţiul comunitar, după mai bine de un an în care au existat preocupări cu privire la pregătirea micilor după reţeta tradiţională, care presupune folosirea bicarbonatului de sodiu şi a altor aditivi alimentari, interzişi de Uniunea Europeană în produsele din carne.
În Anexa II, se arată că pentru prepararea micilor se pot folosi carbonaţi de sodiu, acid carminic (colorant roşu), precum şi zaharuri şi melase caramelizate.