in

Istoria cafelei – tipuri de cafea

Istoria cafelei datează de mai mult de 1000 de ani. În Occident, istoria cafelei începe acum trei secole, dar în Orientul Mijlociu ea este consumată de toate păturile sociale încă din vechime. Prima referinţă la cafea, din surse înregistrate, datează din secolul al IX-lea, dar cu multe secole înainte, existau multe legende. Cafeaua a fost descoperită pentru prima dată în Estul Africii, într-o zonă în care se află astăzi Etiopia.

O legendă populară vorbeşte despre un păstor de capre pe nume Kaldi, care a observat un comportament destul de agitat al caprelor, după ce acestea consumaseră fructele unui arbust. Curios de acest fenomen, Kaldi a încercat să consume el însuşi acele fructe şi a constatat că îi conferă o senzaţie de revigorare. Auzind despre această plantă extraordinară, călugării au uscat fructele, astfel încât să le poată transporta la mănăstirile mai îndepărtate. Ulterior au reconstituit fructele cu apă, le-au consumat şi au băut lichidul, care îi stimula şi îi ţinea treji pentru rugăciune.

Comercianţii veneţieni au adus cafeaua în Europa în 1615. La început, cafeaua se vindea de către comercianţii de limonada şi se credea că are calităţi medicinale. Primul magazin de cafea din Europa a fost deschis la Veneţia în 1683, iar celebrul Caffe Florian din Piazza San Marco a fost deschis în 1720. Odată ajunsă în Europa, această nouă băutură a fost puternic criticată de biserica catolică, iar mulţi considerau ca papă ar trebui să o interzică, deoarece o numeau băutura diavolului. Spre surprinderea lor, papa a binecuvântat cafeaua declarând-o băutura creştinească.  În anii 1700, cafeaua şi-a croit drumul până în Americi datorită unui căpitan francez de infanterie care a dus cu sine o mică plantă în lunga sa călătorie peste Atlantic.

Astăzi, peste 400 de miliarde de căni de cafea sunt consumate în fiecare an, cafeaua fiind cea mai populară băutura din lume. Pe parcursul sec. al IX-lea şi până în prezent, cultivarea şi exportul cafelei a înflorit într-o măsură uimitoare. În prezent cafeaua este consumată virtual în orice ţară, şi este o marfă deosebit de importantă atât pentru producători, cât şi pentru consumatori. În prezent, pe piaţa mondială cafeaua se situează, alături de ulei, oţel şi cereale, printre materiile prime de export de înaltă valoare, situaţia economică a multor ţări prim-producatoare de cafea depinzând aproape în întregime de exportul cafelei, pentru bunăstarea lor naţională. Cele mai importante pieţe ale cafelei se afla la New York şi Londra, unde se negociază varietăţi de cafea din speciile Arabica şi respectiv Robustă. Preţul cafelei diferă mult, în funcţie de cerere şi ofertă şi el este în mod continuu influenţat de factori cum ar fi: modificările de climă, mişcările politice şi calitatea, precum şi volumul producţiei de cafea

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Se cunosc aproape 80 de soiuri de cafea, din care se cultivă în scopuri indrustiale următoarele patru tipuri de cafea: cafeaua Arabică, cafeaua Robustă, cafeaua Liberica şi cafeaua Maragogype.

Cafeaua Arabică, originară din Africa, mai precis din Abisinia, este cea mai apreciată şi mai răspândită specie de cafea. Se cultivă mai ales în America Latină, dar şi în Africa, de fapt ea este cea mai cultivată specie şi este deosebit de preţuită pentru cireşele sale de calitate superioară, de formă alungită şi culoare verzuie – albăstruie. Cafeaua arabică are nevoie de soluri bogate în minerale şi o temperatură constantă de aprox. 20°C şi creşte la o altitudine de peste 600 metri. Aceasta are aromă şi gustul mult mai rafinate decât alte specii. Cafeaua cu tărie medie este obţinută în exclusivitate din varietăţi ale soiului arabica, provenite din America Centrală şi de Sud, Kenya, Tanzania, Etiopia. Excepţie face Brazilia, întrucât varietăţile de arabica braziliene au o aromă mai puţin rafinată.

Cafeaua Robustă, originară din bazinul Congo, creşte mai rapid şi este mult rezistenta acolo unde climatul nu este favorabil cafelei arabice. Se cultivă intens în Africa, India şi Indonezia. Cafeaua robustă, spre deosebire de cafeaua arabică, care este pretenţioasă la condiţiile climatice, se adaptează uşor climatului sever, este rezistentă la boli şi dăunători. Boabele acestei specii de cafea sunt mici, au o formă neregulată şi culoare maroniu – gălbuie. Cafeaua robustă are un gust mai neutru, este mai puţin aromată decât arabica şi este foarte apreciată în gama de cafea solubilă.

Cafeaua Liberica, originară din Africa, Liberia, are de asemenea o creştere rapidă şi o rezistenţă bună la boli. Se cultivă exclusiv în câmpiile subtropicale ale Africii şi Americii de Sud, unde umiditatea este foarte mare şi temperatura este cuprinsă între 20 şi 25°C. Boabele sunt adesea deformate, de dimensiune medie şi culoare de la brună la galbenă. Calitatea acestei specii de cafea este mediocră.

Cafeaua Maragogype.  Acest arbore de cafea a fost descoperit în vecinătatea oraşului Maragogype, statul Bahia din Brazilia. Este un hibrid rezultat prin încrucişarea dintre speciile arabica şi liberica, exceptând dimensiunile boabelor, el a păstrat caracterele speciei arabica, randamentul acestui arbust este totuşi inferior şi cultura sa este extrem de împrăştiată (Brazilia, Guatemala, Nicaragua, Mexic, Columbia şi chiar Java), la o altitudine variind între 600 şi 1000m. Boabele de cafea ale acestui arbust sunt de calitate superioară şi medie, iar culoarea lor este verzuie, în ciuda preferinţei unor consumatori, calitatea acestei cafele nu poate depăşi calitatea cafelei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

”Metodologia pentru Congres să fie supusă dezbaterii publice. Delegații să fie aleși, nu numiți”

Destinații extreme – cele mai izolate asezări din lume