Menu
in

Fasole cu ciolan

Fasolea cu ciolan este rețetă care în ultimii ani a fost ridicată la rang de mâncare națională. E o rețetă simplă, pe care o face tot românul, care poate fi combinată cu diferite tipuri de carne sau simplă, cu legume, pentru cei care țin post. Adăugăm și ciolanul, chiar dacă postul Crăciunului ni-l interzice.

Se spune că fasolea din armată e cea mai bun sau că indienii din America au fost primii care au gătit-o. Cert este că fasolea e o legumă din care poți face o mâncare sublimă. Americanii, în special cei indigeni, au fost primii care au gătit fasolea. Tot ei au fost primii care au îndulcit-o, după gustul lor, cu melasă. Reţeta de mai jos nu e nici una de popotă şi nici una amerindiană, însă are puţin din fiecare. Un ciolan afumat, multă fasole şi patriotism de Ziua Națională.

Ingrediente:

  • 1 kilogram de fasole uscată (înmuiată peste noapte) sau fasole gata fiartă din conserva
  • 1 ciolan afumat
  • 2 linguri de ulei
  • 3 foi de dafin
  • 1 ceapă albă mare
  • 2 morcovi
  • 1lingură boia de ardei
  • 1 linguriţă rasă de oregano
  • 3 linguri de pastă de tomate

Mod de preparare:

Fierbeţi ciolanul la foc mic spumând din când în când, până când carnea prinde a se desprinde de pe os. După ce carnea a fiert, scoateţi-o din zeama în care a fiert şi lăsaţi-o să se răcească. Păstraţi zeama în care a fiert carnea.

În paralel cu ciolanul, fierbeţi fasolea în apă fără sare până când boabele sunt fierte pe jumătate. Dacă aveți fasole gata fiartă din conservă, spălați-o bine și dati-i un clocot în apă, maxim un minut.

Tocaţi ceapa şi tăiaţi morcovul rondele. Rumeniţi în ulei ceapa şi morcovul. Adăugaţi boia a de ardei şi lăsaţi-o să se rumenească foarte puţin. Atenţie să nu o ardeţi. Mai putețiadăuga puțin câte puțin din apa în care a fiert ciolanul, până ceapa și morcovii sunt fierți bine. Adăugaţi carnea de pe os, tăiată în bucărţi potrivit de mari, fasolea (fără apa în care a fiert) şi acoperiţi-o cu zeama în care a fiert carnea (fasolea trebuie să aibă relativ aceeaşi temperatură cu lichidul). Adăugaţi pasta de tomate, foile de dafin, coriandrul măcinat şi chimenul şi lăsaţi să fiarbă la foc mic până când toate ingredientele sunt fierte. Asezonaţi cu sare şi piper.

O altă variantă ar fi ca fasolea să o gătiți și să o fierbeți cu apa rezultată de la fierberea ciolanului iar ciolanul, după ce e fiert să fie băgat la cuptor până se rumenește (ca în foto) și așezat separat în farfurie. Murăturile merg foarte bine, în special gogonelele sau castraveții murați. Vinul rosu, sec e perfect la o asemenea rețetă.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version