Menu
in

Chifteluţe picante la cuptor

Nu este prima oară când o declar: urăsc să prăjesc! Orice reţetă care menţionează prăjeala în ulei, într-o tigaie, mă pierde. Şi asta nu pentru că nu îmi plac lucrurile crunchy ori pentru că am obsesii dietetice (orice lucru bun, consumat cu măsură, nu te omoară), ci pentru că mă înnebuneşte chestia cu uleiul care sare în toate direcţiile, umple maşina de gătit, pe mine şi ambientul pe o rază de câţiva metri buni. Poate că trebuie să mai studiez procedeul, or fi aspecte tehnice (cum ar fi temperatura uleiului, adâncimea lui ori dimensiunea tigăii) care îmi scapă. Una peste alta, evit cât pot, dacă pot, astfel de reţete.

Acestea fiind spuse, fobia mea legată de prăjit nu mă împiedică să am pofte monstruoase când vine vorba de chiftele rumene, fierbinţi ori de minciunele deep fried, cum făcea bunica. Minciunele pe care,jur cu mâna pe şorţul meu de bucătărie, le voi face în acest an by hook or by crook. De aceea, sunt o neobosită căutătoare de reţete care să înlocuiască uleiul din tigaie cu coptul în cuptor. Şniţele, copane pane, chiftele – coc tot ce pot!

Aşa am descoperit şi varianta asta de chiftele picante, care poate fi pregătită din toate felurile de carne tocată.

Ingrediente

500g carne tocată de miel, vită sau curcan

2 linguri ulei de măsline

1 ceapă mică, dată pe răzătoare

1 lingură de usturoi zdrobit

1 linguriţă de ghimbir proaspăt,curăţat de coajă şi dat pe răzătoare

1 ardei iute roşu, curăţat de pieliţe şi seminţe şi tocat cât mai mărunt

1/2 linguriţă pulbere de curry (eu am avut mango curry, cu aromă mai complexă)

2 linguriţe baharat (sau garam masala)

1 mână de frunze de coriandru proaspăt, tocate mărunt

sare de mare, după gust

1 vas cu apă, în care să cufunzi mâinile atunci când dai formă chiftelelor

Mod de preparare

1. Preîncălzeşte cuptorul la 190 grade Celsius.

2. Într-un castron, amestecă bine toate ingredientele – cu excepţia cărnii tocate.

3. Adaugă carnea tocată şi amestecă până se omogenizează.

4. Tapetează o tavă care merge la cuptor cu hârtie de copt (ca să nu alunece hârtia în tavă, poţi unge tava cu puţin ulei, înainte de a aşeza hârtia)

5. Dă formă chiftelelor, umezindu-ţi mâinile cu apă rece atunci când compoziţia începe să se lipească de mâini). Trebuie să obţii chiftele sferice, de mărimea unei mingii de ping pong.

6. Aşează chiftele în tavă, la distanţă de câţiva centimetri una de alta.

7. Pune tava în cuptor pentru 35 – 40 minute. Întoarce chiftelele la jumătatea timpului de coacere, ca să se poată rumeni pe toate părţile.

8. Scoate tava din cuptor, acoperă şi lasă chiftelele să se odihnească preţ de 5 minute, înainte de a le servi. Noi le-am mâncat cu nişte gratin de cartofi cu praz (reţeta în episoadele următoare) şi castraveţi muraţi în saramură.

SMARANDA VORNICU


 

mai multe articole de acela;i autor: smarandavornicu.ro 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version