in

Carpaccio de sfeclă şi roşii cu dressing grecesc

Reţeta asta este pentru zilele în care eşti singur acasă. Vrei să mănânci ceva uşor de pregătit şi de digerat. Dacă mai e şi cald, adică nu ai chef să trudeşti pe lângă furnal, e ideală. Iar dacă decizi să o pregăteşti pentru o masă în familie sau cu prieteni, nu ai decât să înmulţeşti cantităţile cu numărul de persoane. În plus, o poţi pregăti cu sfeclă crudă sau coaptă – cum preferi – mai ales acum, cand sfecla e tânără şi fragedă.

Ingrediente

1 sfeclă roşie potrivită, coaptă în cuptor (învelită în folie de aluminiu, după ce ai spălat-o bine), apoi curăţată de pieliţă

2 roşii potrivite

2 fire de ceapă verde

Pentru dressing:

o 100g iaurt grecesc simplu

o 1 lingură ulei de măsline

o 1 căţel de usturoi zdrobit

o 1/2 linguriţă oregano uscat (grecesc, dacă se poate)

o 1 vârf de linguriţă fulgi de chilli

o sare, piper negru proaspăt măcinat, suc de lămâie – după gust

Mod de preparare

1. Taie sfecla roşie coaptă (sau crudă) în felii cât mai subţiri – pe cea cruda o poţi tăia în felii aproape transparente, cu cea coaptă e mai tricky să faci asta. Distribuie feliile pe o farfurie întinsă.

2. Repetă operaţiunea de tăiere în felii şi împrăştiere pe farfurie şi cu cele 2 roşii.

3. Toacă ceapa verde, presar-o peste sfeclă şi roşii. Dă farfuria la frigider până când pregăteşti dressing-ul.

4. Într-un castron, amestecă toate ingredientele pentru dressing. Asezonează cu sare, piper şi suc de lămâie după gust.

5. Serveşte cu puţin dressing picurat ici şi colo. Restul de dressing îl poţi servi alături, într-un bol mic.

Smaranda Vornicu


 

mai multe articole de același autor: smarandavornicu.ro 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Mărioara Popescu, candidată la Muncipiul VII din Milano. ”Mă simt parte a acestui oraş”

EXCLUSIV / PNL Diaspora nu mai există: Principalele organizaţii din Spania şi Italia şi-au declarat INDEPENDENŢA faţă de Bucureşti