in

Cârnaţi din România, opriţi de la comercializare în Italia din cauza prezenţei unor substanțe periculoase

Un lot de cârnaţi din România a fost oprit de la comercializare în Italia din cauză că produsul conţinea coloranţii roşii E 124 şi E 129, a căror folosire nu era autorizată, potrivit unei notificări transmise pe Sistemul de Alertă Rapidă pentru Alimente şi Furaje (SARAF). În notificarea de la începutul acestei luni, se arată că produsul avea un conţinut de E 124 (roşu Ponceau/ de coşenilă) de 7,73 miligrame pe kilogram şi de E 129 (roşu Allura) de 2,21 mg/ kg.

Cârnaţii româneşti nu ajunseseră încă în comerţ în Italia, când a fost emisă notificarea, şi au fost opriţi de la comercializare. Reprezentanţii Autorităţii Naţionale Sanitare Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor (ANSVSA) au precizat pentru Mediafax că cei doi aditivi sunt autorizaţi în UE, dar nu în produsul respectiv, ci numai în anumite tipuri de cârnaţi, ca chorizo şi altele.

Astfel, cârnaţii respectivi au fost opriţi de la comercializare deoarece compoziţia lor nu corespundea „reţetei” autorizate în UE, au mai arătat sursele citate. Pe de altă parte, în urma unui studiu realizat în Marea Britanie în 2007, cei doi aditivi, printre alţii, au fost asociaţi cu hiperactivitate la copii, însă Autoritatea Europeană pentru Securitatea Alimentară (EFSA) a considerat că rezultatele studiului sunt ambigue şi nu a făcut vreo recomandare privind folosirea celor doi coloranţi.

În schimb, în SUA, E 124 este considerat cancerigen şi a fost interzis.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Viața lui Berlusconi, subiect de film la Hollywood. Jack Nicholson în rolul principal

Românii din diaspora s-au reunit la Mangalia, în cadrul primei părți a programului ”Diaspora Estival 2013”