Menu
in

Atenţie la ce cumpăraţi pentru Paşte: carne de miel sau de câine?

Mielul de criză este mic şi scump. Ciobanii din România spun că preţurile nu sunt neapărat mari, dar nu are lumea bani. În aceste condiţii, este posibil să apară „oferte de nerefuzat”, dar în loc de miel să fie carne de câine. În ultima perioadă, au fost prinse mai multe persoane în România vânzând carne de câine în loc de miel.

Medicii veterinari atrag atenţia asupra unor deosebiri majore de care trebuie să se ţină seama atunci când facem aprovizionarea pentru Paşte.

Diferenţa dintre carnea de miel şi cea de câine este că osatura câinelui are configuraţia corpului şi a regiunilor musculare mai lungi, faţă de cea a mielului.

Carcasa de oaie este mai scurtă şi mai grosolană, iar la câine carcasa este mai suplă, mai alungită, iar coastele mai lungi.

La carcasa de oaie, grăsimea se depune şi subcutanat, prezentând un miros specific care prin fierbere se accentuează.

Oaia are un numărul de 5 vertebre sacrale, câinele având doar 3. O altă diferenţă este că osul sacrum la oaie este lung, iar la câine foarte scurt, aproape pătrat, cu faţa interioară concavă.

Carnea de câine are culoarea roşie-închis, cu un miros specific neplăcut. Fibra musculară este fină, prezentând o consistenţă moale, iar grăsimea este alb-cenuşie, uleioasă şi care nu se întăreşte după răcire.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 1 In medie: 3]
Exit mobile version