Este vorba despre Raffaele Bendandi, un italian autodidact care a murit ȋn 1979 şi a avansat ipoteze cu caracter pseudo-ştiinţific despre cum s-ar putea prevedea cutremurele. De-a lungul anilor, Bendandi şi-a susţinut teoria conform căreia mişcările tectonice ale Pământului sunt o consecinţă directă a modului ȋn care sunt alineate planetele sistemului solar. Cutremurele ar putea fi, prin urmare, prevăzute cu mult timp ȋnainte să se producă, ȋn urma observaţiei mişcărilor cosmice.
In 1924, ziarul "Corriere della Sera" a scris despre Bendandi ȋn prima pagină că ar fi "Omul care prevede cutremurele", după ce a prezis un seism cu epicentrul ȋn Senigallia. Cu două luni ȋnainte, Bendandi şi-a consemnat previziunea ȋn faţa unui notar, greşind data seismului cu două zile.
Zvonul cu privire la un cutremur devastator ȋn luna mai, care ar duce la distrugerea Romei, a ȋnceput să circule pe internet la sfârşitul lui 2009, dar nu a fost confirmat de nicio sursă oficială.
Mai mult, preşedinta asociaţiei care se ocupă de păstrarea documentelor lui Bendandi a declarat ȋn mai multe interviuri că nu există nicio referire explicită la un cutremur la Roma, ȋn manuscrisele aflate ȋn posesia urmaşilor.
Comunitatea ştiinţifică respinge cu hotărâre principiile şi teoria lui Bendandi, susţinând că nu există cutremur care poate fi prevăzut, deci populaţia Romei nu are niciun motiv să se teamă.
Qui il VIDEO della trasmissione Voyager (RAI)
M.C.