Mari
Tânăra, născută la Bucureşti, trăieste de 12 ani la Verona, împreună cu familia.
Românca a terminat Facultatea de Jurnalism din oraşul italian şi, în timpul studenţiei, a câştigat titlul de “Miss Universitate”, care i-a deschis porţile spre modelling. Astfel, şi-a început carier
Setul fotografic nu a fost unul oarecare, ci o discotecă din Milano înfiinţată într-o biserică deconsacrată, unde românca a trebuit să pozeze înconjurată de mai mulţi bărbaţi.
Părinţii Marinei nu sunt deloc stânjeniţi de rezultatul româncei, dimpotrivă: “părinţii mei sunt bucuroşi, mândri de mine. Tata a fost primul care s-a dus la chioşc să cumpere revista, iar mama s-a lăudat la toate prietenele ei. Sunt norocoasă, pentru că m-au sprijinit mereu în alegerile mele”.
Tânăra a declarat, citată de aceeaşi sursă, ca este interesată de o carieră cinematografică şi că a făcut deja o probă pentru un regizor italian. Până atunci, însă, primul obiectiv este acela de a-şi lua un apartament pe cont propriu, pentru că, deşi în curând va împlini 25 de ani, încă locuieşte cu părinţii ei.
Vezi AICI UN VIDEO cu Marina Saia (un fragment din emisiunea „Ciao Darwin” 2009)