Menu
in

VIDEO Leonard Cohen revine la Bucureşti

Trubadurul canadian care a cucerit inimile publicului din România revine la Bucureşti, în data de 22 septembrie 2012, în cadrul turneului de promovare al celui de-al doisprezecelea album, “Old Ideas”.

Vocea cu timbru inconfundabil a lui Leonard Cohen va răsuna, de dat aceasta, în Piaţa Constituţiei din Capitală.

Artistul calator se întoarce la Bucureşti pe 22 septembrie

După un lung periplu pe toate meridianele globului, în perioada 2008 – 2010, după seri de spectacole în care Leonard Cohen a cules aplauze furtunoase din partea spectatorilor cuceriţi definitiv de muzica sa, albumul “Old Ideas” aduce “zece cântece noi, pe care nimeni nu le ştie, dar toţi le vor preţui, cântece care fac să explodeze inima şi zguduie trupul, dărâmă barierele întregii lumi, cum numai Leonard Cohen poate să o facă”, spun organizatorii evenimentului. “Old Ideas Tour 2012” pune faţă în faţă cântecele de pe noul album şi majoritatea pieselor care l-au transformat în legendă pe poetul-cântăreţ.

Cele mai multe dintre albumele sale au devenit clasice – Songs of Leonard Cohen (1967), The Future (1993) şi Ten New Songs (2001). Piesele lui au fost reinterpretate în peste 1.300 de variante, inclusiv de artişti şi trupe ca U2, REM, Nick Cave sau regretatul Johnny Cash. Leonard Cohen a fost inclus oficial în Rock and Roll Hall of Fame.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version