Tânăra Marina Emanuela Saia, o româncă stabilită în Peninsulă de mai bine de zece ani, i-a cucerit pe italieni după ce a pozat pentru celebra revistă Playboy. Născută în 1988 la Bucureşti, Marina a fost aleasă “playmate” a lunii aprilie, adică imaginea revistei a ultimului număr. Fiind prima româncă într-un pictorial al ediţiei italiene, a atras atenţia presei din Peninsulă, inclusiv a unor cotidiane prestigioase (Corriere della Sera) , sau emisiuni cum ar fi “Verissimo” pe Canale 5, care i-au dedicat un spaţiu amplu. Jurnaliştii iatlieni au remarcat faptul că românca nu este doar o fată cu un corp perfect, ci şi o tânără inteligentă, care a terminat o facultate şi are deja aproape doi ani de activitate ca prezentatoare la o televiziune locală.
Marina ne-a acordat un interviu (primul pentru presa românească), în ultimele zile de “protagonista Playboy a lunii”. Vorbeşte cu entuziasm şi optimism, mai ales că ne mărturiseşte că apariţia revistei a coincis cu un alt moment important din viaţa ei: tocmai s-a mutat singură într-un apartament din Verona.
Ai apărut nudă într-o revistă pentru bărbaţi, cum ai trăit experienţa de “playmate” a lunii aprilie?
“In momentul când te expui într-o vitrină, trebuie să pui în calcul şi eventuale critici sau comentarii negative. Din fericire, eu am primit foarte multe laude, la care nici nu mă aşteptam, pot spune că presa italiană a fost foarte drăguţă cu mine.
Iar laudele? Care ţi-au făcut cea mai mare plăcere?
Cele primite de la TgCom (agenţie de ştiri a trustului media Mediaset n.red), care au vorbit despre “o frumuseseţe rafinată, elegantă, fără a fi vulgară. M-au comparat chiar cu o “divă”- ceea ce mi-a făcut multă plăcere!
Te consideri o divă? Cât de frumoasă te vezi când te uiţi în oglindă?
Nu, mă consider plăcută. Apoi, depinde de zi. Nu duc o viaţă zbuciumată, dorm mult, nu merg în discoteci. De aceea, stilul meu de viaţă mă face să mă menţin
în formă.
Ce parte a corpului tău îţi place?
Ochii, în primul rând. Apoi, trebuie să recunosc, îmi place şi fundul (râde)!
Cum ai luat decizia de a face un pictorial nud pentru Playboy?
A fost o probă de curaj şi de curiozitate. În plus, câştigi multă vizibilitate şi au fost multe actriţe sau alte personaje celebre care au pozat pentru Playboy, am luat-o ca pe o oportunitate unică. Am mai colaborat înainte cu firme importante din Italia, pentru care am pozat în lenjerie intimă.
Ai terminat facultatea de jurnalism. Ce planuri de viitor ai?
Am lucrat deja pentru o televiziune locală, unde am prezentat un talk show sportiv şi am participat la alte emisiuni. Am arătat că, dincolo de faptul că am absolvit o facultate, pot lucra în domeniu, în contact cu telespectatorii şi am fost apreciată pentru cum mi-am făcut treaba. Desigur, aş primi cu bucurie oferte în acelaşi domeniu. Oricum, sunt atrasă de lumea spectacolului încă de mică: am urcat pe scenă încă de la 4 ani, la Bucureşti, unde studiam dans la Palatul Copiilor. Mă simţeam în elementul meu, nu am emoţii şi de atunci am înţeles că îmi place să stau în faţa reflectoarelor.
In ce relaţii eşti cu părinţii tăi? Am aflat că tatăl tău s-a dus la chioşc să cumpere revista Playboy, în care au fost protagonistă.
Am un raport extraordinar atât cu părinţii mei, cât şi cu sora mea. Ne-am stabilit în Italia cu toată familia. Nu a fost uşor, părinţii mei au trebuit să o ia, practic, de la capăt, aici, în Peninsulă. Când am venit şi eu, am vrut să le demonstrez că toate sacrifiicile pe care le-au făcut pentru mine şi pentru sora mea, nu vor fi în zadar. De aceea am învăţat limba italiană în câteva luni, iar la liceu am fost printre primii din clasă. Marea mea satisfacţie era când profesorii mă lăudau părinţilor, care au fost mereu mândri de realizările mele.
Cum este viaţa de fotomodel?
Ca orice meserie, trebuie făcută cu multă seriozitate. Eu investesc mult în imaginea mea şi mă prezint mereu la castinguri impecabilă. Sunt o clientă fidelă a magazinelor de cosmetice! Sunt unele colege ale mele care vin cu părul în dezordine sau cu şlapi, ceea ce, evident, nu poate duce la crearea unei prime impresii pozitive. Sunt o fire hotărâtă, când îmi pun ceva în cap, încerc să-mi urmăresc şi să-mi realizez obiectivele. In rest, sunt o tânără normală, îmi place mult să acult muzică, spre exemplu.
Ai declarat că nu ai un prieten, în acest moment. Câţi “fidanzati” ai avut?
Acum sunt single şi nu îmi amintesc câţi prieteni am avut. Tipul meu ideal este, oricum, Luca Cordero di Montezemolo!
Melodia preferată?
Mai multe. Dar îmi place Mr. Saxobeat, a Alexandrei Stan, care a făcut furori şi în Italia. Mi-a plăcut şi mai mult când am aflat că o cântă chiar o româncă.
Ce planuri de viitor ai?
Planurile de viitor sunt legate de lumea spectacolului. Am studiat dicţie şi recitaţie, am experienţă în televiziune. Am primit şi o propunere interesantă, dar nu pot spune nimic până nu voi semna contractul!
AICI puteti vedea interviul acordat de Marina Saia emisiunii "Verissimo!" (Canale 5) si un video cu imagini din Backstage la realizarea pictorialului PLAYBOY.
Interviu realizat de Miruna Căjvăneanu