in

Viața lui Berlusconi, subiect de film la Hollywood. Jack Nicholson în rolul principal

Viaţa lui Silvio Berlusconi ar putea deveni în curând un film, iar marele actor american Jack Nicholson ar fi principalul candidat la rolul de protagonist, informează marţi presa din Peninsulă, citată de Agerpres

Dacă Nicholson nu va accepta acest „rol dificil’, alţi candidaţi posibili ar putea fi actorii Dustin Hoffman, Robert De Niro, Harvey Keitel, Al Pacino, Anthony Hopkins sau Tom Hanks. Nu este exclus nici Arnold Schwarzenegger, care este „mult mai înalt decât fostul premier italian’, dar care ar putea „compensa’ acest lucru cu experienţa sa politică /a fost guvernator republican al Californiei în perioada 2003-2011/, informează agenţia ANSA.

Dar cel mai potrivit pentru acest rol ar fi, cu siguranţă, Jack Nicholson /76 de ani, vârsta lui Berlusconi/, considerat unul dintre cei mai mari actori contemporani şi câştigător a trei premii Oscar. Silvio Berlusconi, protagonist al ultimilor 20 de ani de viaţă politică italiană, înfruntă zilele acestea una dintre cele mai dificile perioade ale vieţii sale, după decizia Curţii de Casaţie de la Roma, care, pe 1 august, a confirmat condamnarea sa la patru ani de închisoare /dintre care trei amnistiaţi/, pentru fraudă fiscală, în dosarul Mediaset.

Cu siguranţă, viaţa lui Berlusconi „ar merita să devină un film”, iar acesta ar putea deveni „un mare succes de box-office’, la nivel internaţional, scrie Il Messaggero de la Roma. Declarat de multe ori în Italia „mort din punct de vedere politic’, multimilionarul Silvio Berlusconi continuă să fie considerat specialistul „revenirilor răsunătoare’, în ciuda problemelor judiciare şi a scandalurilor sexuale în care a fost implicat în ultimii ani, care ar fi pus definitiv capăt carierei sale politice în oricare altă ţară occidentală, alta decât Italia, scrie presa din Peninsulă.

Ar fi potrivit un film despre viaţa magnatului media, deoarece „Berlusconi este precum James Bond: să nu spui niciodată niciodată”, a comentat recent jurnalistul Marco Travaglio, de la publicaţia romană de stânga Il Fatto Quotidiano.

Berlusconi este renumit şi apreciat în Italia pentru verva sa, care nu a slăbit, în ciuda vârstei de aproape 77 de ani. „Il Cavaliere” ştie că a îmbătrânit, dar nu-i pasă. „M-am privit în oglindă în dimineaţa aceasta şi m-am gândit: nu se mai fac oglinzi ca altădată…”, le-a povestit el recent fanilor săi la Roma, mai scrie Il Fatto Quotidiano.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Napoli, revolta deţinuţilor români: ”Stăm închiși în condiții inumane”

Cârnaţi din România, opriţi de la comercializare în Italia din cauza prezenţei unor substanțe periculoase