O tânără în vârstă de 26 de ani din Bucureşti va reprezenta România la competiţia Miss Tourism Queen Of The Year International 2011, care va avea loc în perioada 20 octombrie-6 noiembrie, în China. Este vorba despre Jihan Shanabli, o frumoasă bucureşteancă ce are origini orientale, 1.75 metri înalţime şi dimensiuni ideale: 89-61-91.
Cu tată palestinian şi mama romancă, frumoasa Jihan Shanabli este născută în România, iar în prezent locuieşte în Bucureşti, unde este doctorand în anul patru la Institutul Naţional de Cercetări Economice al Academiei Române şi lucrează ca asistent universitar pentru Facultatea de Ştiinte Politice din cadrul Universităţii Europei de Sud-Est. “Jihan Shanabli va pleca să ne reprezinte ţara în perioada 20 octombrie-6 noiembrie în China, acolo unde va concura alături de femei frumoase din alte 80 de ţări, în una dintre cele mai importante competiţii internaţionale de frumuseţe din lume, care are ca scop principal promovarea la nivel mondial a turismului ţării-gazdă, dar şi a turismului ţărilor tuturor candidatelor prezente în competiţie”, au declarat organizatorii.
Promovează mitul vampirilor şi cel al lui Dracula
Va fi pentru prima dată în istoria competiţiilor internaţionale de frumuseţe când România va prezenta pe scenă o rochie având ca inspiraţie tematică mitul vampirilor şi cel al lui Dracula. “Mitul Dracula este unul dintre puţinele elemente specifice româneşti care din punctul meu de vedere ar atrage extrem de multi turişti străini în România dacă ar fi valorificat la nivel internaţional printr-o strategie de promovare bine pusă la punct de către Ministerul Turismului. Bineînţeles că nu avem resursele Minsterului de Turism, însă vom profita de acest eveniment internaţional pentru a ne aduce aportul în promovarea turistică a României şi prin acest aspect original şi unic”, a declarat Ernest Hadrian Böhm, reprezentantul agenţiilor ExclusivEvent şi President Models, agenţii care o manageriază în sistem de exclusivitate pe Jihan Shanabli.