Menu
in

Un italian, desemnat cel mai bun ciocolatier din lume, cu o lucrare ce reprezintă o tânără dezbrăcată

Un italian a reușit, pentru prima dată, performanța de a câștiga titlul de cel mai bun maestru ciocolatier din lume, în urma anunțului oficial făcut miercuri seara, la Paris, de juriul oficial al finalei celei de-a cincea ediții a Campionatului Mondial al Maeștrilor Ciocolatieri (World Chocolate Masters), transmite Agerpres. Ciocolatierul italian Davide Comaschi a câștigat marele premiu și titlul de cel mai bun ciocolatier din lume și cu ajutorul prietenei sale, pe care a „sculptat-o” nud, în ciocolată.

Întrebat cine este femeia pe care a arătat-o lumii întregi, singura de altfel din toate cele 19 creații de ciocolată din concurs, ciocolatierul italian a declarat că este vorba de … prietena sa, care l-a inspirat.


„Pentru Italia este o premieră. Practic, pentru prima dată un ciocolatier italian a reușit să câștige titlul suprem la cea mai importantă competiție pentru ciocolatieri din lume, cea de aici, de la Paris. Nu a fost o surpriză faptul că Davide Comaschi a fost desemnat marele câștigător. Lucrarea sa artistică a impresionat, dar nu numai, știut fiind faptul că pentru lucrare a primit 20% din nota finală„, a declarat miercuri seara, imediat după decernarea premiului, ciocolatierul Florin Balan, managerul Pralin, singurul prezent din România în staff-ul competiției de la Paris.

Tocmai pentru că este vorba de o tânără dezbrăcată, foarte frumoasă, lucrarea lui Davide Comaschi a atras cele mai multe priviri la Paris. Admirată de ciocolatieri și consumatori deopotrivă, lucrarea reprezentând o femeie albă din ciocolată este expusă la Salon du Chocolat din Paris.

Cunoscută doar de ciocolatierul ei, frumoasa muză este înfățișată în două ipostaze: în toată splendoarea ei, lăsată ușor pe spate, sprijinindu-se pe un glob pământesc, și în șezut, degustând o pralină, având ca unice accesorii vestimentare niște brățări … de ciocolată.

„Sculptura” a fost posibilă datorită unui mulaj în ciocolată. Această tehnică a fost folosit și de ciocolatierul rus Vladimir Terentiev, care a redat chipul unui bărbat de culoare care poartă și el bijuterii la mână, câteva inele cu pietre valoroase — desigur, de ciocolată.

Măști de ciocolată reprezentând figuri umane mai pot fi văzute și în alte câteva lucrări, însă mulaj după un corp uman a mai făcut doar concurentul din Elveția, David Pasquiet, care și-a imortalizat propria mână în ciocolată, iar într-o altă lucrare, de mai mari dimensiuni, a realizat un bust al unui bărbat.

World Chocolate Masters este o competiție dură, în care se întrec 19 concurenți de pe patru continente — Europa, Asia, Australia, America—, cei mai mulți europeni. Printre cei mai buni cinci ciocolatieri ai lumii se numără și două femei.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version