Cel mai de succes cântăreţ italian a revenit în România. În vărstă de 69 de ani, Toto Cutugno a susţinut un concert extraordinar într-o Sala Palatului ce a fost neîncăpătoare.
Publicul l-a impresionat atât de mult, încât a performat cu o oră în plus faţă de programul de două ore, stabilit iniţial. Totuşi, pe fondul oboselii, Cutugno a fost în pragul unui şoc respirator, revenindu-şi cu greu. “Atât timp cât sunt sănătos, atât timp cât inima mea este tânără şi am sufletul de copil, voi cânta. De obicei, nu îmi respect contractele, care mă obligă să cânt două, dar eu stau mai mult pe scenă”, a declarat, după concert, Toto Cutugno. Înainte de concertul din România, Cutugno a cântat în Israel, iar pe 8 martie va cânta la Moscova.
“Iubesc poporul român”
Toto Cutugno a declarat, într-o conferinţă de presă care a precedat show-ul de la Sala Palatului, că a angajat doi români în casa lui de la Roma: “Atât de mult iubesc poporul român”. În ceea ce priveşte mâncarea româneasca, Cutugno spune că “nu este rea”, dar preferă apstele. Cântăreţul a dezvăluit că unul dintre motivele pentru care revine în Romania este şi faptul că are amintiri foarte frumoase. “Femei frumoase ca în România nu am văzut în alte ţări, o frumuseţe romantică, cu ochi foarte expresivi, profunzi”, a spus artistul.
Salutări românilor din partea Ramonei Bădescu
Toto Cutugno a spus că a fost sunat de Ramona Bădescu, în ziua conferinţei de presă de la Bucureşti, şi a fost rugat să salute românii din partea ei. Cutugno a vorbit, de asemenea, despre viata sa de artist.
Cerbul de Aur 1993, prime reprezentaţie din România
Toto Cutugno a cântat pentru prima dată în România în 1993, când a susţinut un recital la festivalul Cerbul de Aur. De atunci, interpretul italian a revenit frecvent pentru a susţine concerte sau ca invitat la diverse emisiuni de televiziune.
Toto Cutugno, un artist de milioane
Artistul a vândut peste 150 de milioane de albume şi a compus peste 400 de melodii, pentru peste 50 de interpreţi celebri, printre care Adriano Celentano, Joe Dassin, Luis Miguel, Fausto Leali, Miguel Bosé şi Ricchi e Poveri. Toto Cutugno a rămas singurul cantautor italian care a câştigat concursul Eurovision, în 1990. Melodia sa “L’italiano”, înregistrată în 1983, este cântată de peste 160 de interpreţi din întreaga lume, fiind printre cele mai fredonate cântece italiene din toate timpurile.