in

Topul fericirii în Europa

Cetăţenii danezi recent pensionaţi sunt cei mai fericiţi europeni, în timp ce la polul opus se află pensionarii bulgari cu vârste peste 75 de ani, arată un studiu Eurostat publicat vineri, 20 martie, de Ziua Internaţională a Fericirii, potrivit căruia românii se află la mijlocul clasamentului.

În medie, gradul de mulţumire faţă de viaţă al europenilor este de 7,1 (pe o scară de la 0 la 10), arată sondajul Eurostat. Cei mai mulţumiţi sunt cetăţenii din statele nordice, cu o medie de 8,0 în Danemarca, Finlanda şi Suedia, urmate de Olanda şi Austria cu o medie de 7,8.

Pe ultimul loc se află cetăţenii din Bulgaria (4,8), precedaţi de cei din Grecia, Cipru, Ungaria şi Portugalia (6,2).

Românii se numără printre europenii destul de mulţumiţi de viaţa lor, cu o medie de 7,2, clasându-se imediat după germani, polonezi şi britanici (toţi cu o medie de 7,3), dar înaintea francezilor (7,0), spaniolilor (6,9), italienilor (6,7) sau cetăţenilor din ţările baltice. Dintre români, cei mai mulţumiţi sunt tinerii cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani, iar pe măsură ce înaintează în vârstă, gradul lor de mulţumire scade, ajungând la 6,2 în cazul persoanelor de peste 75 de ani.

Tinerii tind să fie în general mai mulţumiţi de viaţă decât vârstnicii, cu o medie de 7,6 la nivelul populaţiei europene cu vârste cuprinse între 16 şi 24 de ani. La polul opus se află vârstnicii de peste 75 de ani, cu o medie de 6,8 la nivelul Uniunii Europene. Pe ultimul loc în acest clasament se află bătrânii bulgari, cu o medie de 3,8.

Venitul nu este factor foarte important în evaluarea fericirii, astfel că cea mai mare rată a mulţumirii faţă de viaţă în UE se regăseşte în rândul populaţiei cu o stare de sănătate bună (7,9). Factorii precum situaţia financiară (7,5), relaţiile sociale (7,2) par să fie semnificativi, dar nu la fel de importanţi ca sănătatea.

O altă concluzie a acestui studiu arată că nu există diferenţe majore în funcţie de gen. Media bărbaţilor mulţumiţi de viaţă este de 7,1, iar a femeilor de 7,0.

Ponturi pentru a scăpa de astenia de primăvară

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Minuni ale naturii: Grotele de la Frasassi

Exclusiv / Propunerea PNL pentru votul prin corespondență: votul diasporei va depinde de poștașii din întreaga lume