Menu
in

Stupoare la aeroportul din București: un italian s-a prezentat cu un pașaport emis de ”Regatul Gaia”

O carte de identitate valabilă, un pașaport în regulă. Documente comunitare? Nu, pașaport eliberat de Regatul Suveran Gaia.

Bărbatul de 51 de ani a fost expediat de autoritățile de la București înapoi în Italia după ce debarcase dintr-un zbor de la Alghero, Sardegna, cu pașaportul puțin spus creativ.

Când polițiștii români i-au cerut explicații legate de acel pașaport, a povestit calm cum stau lucrurile: «Documentul nu este fals, ci întocmai al Regatului Suveran Gaia». Regat al cărui supus este cu un alt nume.

Polițiștii i-au răspuns că nu există un asemenea regat și l-au trimis pe G.G. mai întâi la ambasada italiană și de acolo direct în Italia, la Bergamo.

Odată sosit în Aeroportul Orio al Serio, polițiștii de frontieră i-au sechestrat «documentul de identitate suverană» pentru a evita ca bărbatul să recidiveze. Însă italianul, întreprinzător în sectorul energetic, a făcut cerere pentru ca acesta să-i fie înapoiat imediat.

Apoi s-a întors acasă la Sassari, orașul în care în 2014 agenții municipali au sechestrat un Peugeot pe ale cărui plăcuțe de înmatriculare scria RSG. «Nu sunt false, RSG vine de la Regatul Suveran Gaia, al cărui supus sunt, și acea mașină e a mea», s-a justificat G.G câteva ore mai târziu, acuzând agenții municipali de furt.

Anchetatorii italieni verifică pe baza căror documente a călătorit în România și încearcă să afle motivul care stă în spatele acestei isprave.

CITEȘTE ȘI:

Amenzi de peste 90.000 de euro pentru un patron român al unei parcări de la aeroportul Malpensa, avea angajați la negru

Român rămas fără banii munciți în străinătate, după ce i s-a rătăcit bagajul pe aeroport

Româncă descoperită cu 30 de kg de aur și 100.000 de euro în aeroport la Bologna

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version