Vestea că s-ar putea căsători în curând a dat-o chiar actriţa italiancă, într-un interviu acordat revistei săptămânale “Vivessere”: “Da, în sfârşit, mă mărit, iar data o veţi putea afla în curând”, ar fi afirmat Valeria Marini. Fără a-l numi, însă, pe viitorul mire.
Jurnaliştii de la Sky, sub titlul “Valeria Marini, la un pas de altar?”, se întreabă cine este alesul actriţei: omul de afaceri Giovanni Cottone sau românul Cătălin Botezatu? Valeria Marini ar fi logodită de doi ani cu Giovanni Cottone, dar în ultimele săptămâni a început să circule zvonul că noua iubire este, de fapt, designerul român.
Cătălin Botezatu a fost fotografiat ultima oară pe covorul roşu al festivalului de la Cannes, în compania Valeriei Marini, dar nu a participat la petrecerea organizată doar cu câteva zile înainte, cu ocazia zilei de naştere a vedetei.