Menu
in

Românii aşteaptă cu nerăbdare concertul Red Hot Chili Peppers. S-au vândut aproape toate biletele

Publicul din România a primit cu entuziasm concertul Red Hot Chili Peppers. După ce la categoria Gold Circle biletele au fost epuizate la puţin timp după suplimentarea lor, o altă categorie este sold out – Gazonul.

Concertul Red Hot Chili Peppers va avea loc pe 31 august pe Naţional Arena din Bucureşti şi este primul concert confirmat pe noul stadion. Fanii Red Hot Chili Peppers s-au orientat spre biletele de la Gazon, în spatele zonei Gold Circle, după ce cele 500 de bilete cu care s-a suplimentat categoria din faţă s-au epuizat. În acest moment mai sunt disponibile bilete numai în tribune.

Rockerii au mai mulţi fani decât Depeche Mode şi Madonna

Organizatorii spun că biletele pentru RHCP se vând chiar mai repede decât cele pentru concertele Depeche Mode şi Madonna. “Concertul Red Hot Chili Peppers este unul dintre cele mai aşteptate evenimente de către publicul român şi în mod sigur acest lucru se reflectă şi în ritmul de vânzare a biletelor. Cele care oferă accesul pe gazon s-au vândut cel mai repede, următoarele locuri vânate fiind în tribune”, au declarat organizatorii.

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]
Exit mobile version