in

“România, venim!” VIDEO: Pasagerii unei curse intercontinentale au dansat pe muzică balcanică

O formaţie canadiană invitată în turneu în România a improvizat un moment muzical în avionul care trebuia să-i aducă în Europa, transmite Mediafax. Aflând că avionul va decola cu întârziere, membrii formaţiei şi-au scos intrumentele şi au început să cânte. Pasagerii, entuziasmaţi de show-ul gratuit, i-au aplaudat pe artişti. Câţiva dintre cei prezenţi la bord au şi dansat.

Lemon Bucket Orkestra este o formaţie canadiană care concertează în România până la 30 mai. Avionul care urma să decoleze din Toronto spre Bucureşti, via Frankfurt, a avut întârziere.

"Avionul nostru a fost reţinut la sol pentru 20 de minute aşa că am scos instrumentele şi am început să cântăm. România, venim!", au anunţat membrii trupei pe pagina oficială a lor de Youtube.

Formaţia urmează să susţină concerte în cadrul International Romani Art Festival VI din Bucureşti, dar şi în oraşele Braşov, Cluj, Zalău, Baia Mare şi Timişoara.

 

Faceți clic pentru a evalua această postare!
[Total: 0 In medie: 0]

Doru Luchian, expertul în zgârie-nori

Vedetele sunt alături de actorul Şerban Ionescu, care este paralizat